Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4951 > Sport Nr. 4951 de luni, 11 mai 2015  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Sport

Habar n-au avut de regulament: nici arbitrii, nici observatorul Gigi Diaconu, nici echipajul de pe Ambulanță


Ambulanț㠖 Gloria 3-0!

Juniorii B ai Gloriei au pierdut la „masa verde” cu LPS Focșani după ce Ambulanța a plecat de la teren înaintea executării loviturilor de departajare

articol de: Mihai BALTAG
Ambulanț㠖 Gloria 3-0!
 

Episod incredibil sîmbătă, pe terenul sintetic din Crîng, la meciul de Juniori B Gloria – LPS Focșani, din etapa a 2-a a Cupei Regiunilor!      
Din cauza necunoașterii flagrante a regulamentului stabilit de Federație pentru această competiție – executarea imediată a loviturilor de la 11 metri, fără prelungiri, dacă jocul se termină egal în timpul regulamentar -  de către arbitri (Valentin Florescu – Sf. Gheorghe, Zsolt Biro – Belin, Covasna și Peter Molnar – Sf. Gheorghe), observatorul Gigi Diaconu și, dar în acest caz nu-i foarte de condamnat, de către echipajul de pe Ambulanță, echipa de Juniori B a Gloriei a pierdut partida la „masa verde”! La sfîrșitul timpului regulamentar de joc, scorul a fost egal, 0-0 și trebuia să urmeze lovituri de la 11 metri. În loc să rămînă pe teren, cei trei arbitri au plecat imediat la vestiare, să se informeze exact cum procedează în continu­are (!) poate și acest aspect să îi fi influențat pe cei de la Ambulanță, revenind cam după vreun sfert de oră.
Ghi­nion! Ambulanța plecase deja, arbitrii au anunțat inițial gazdele că au 15 minute la dispoziție pentru a remedia problema (altă tîmpenie!), apoi numai 3 minute, timp insuficient pentru a readuce Ambulanța la stadion! Într-un final, după vreo 5 minute de așteptare, au fluierat sfîrșitul meciului: pierdut cu 0-3 de puștii lui Costică Stan, la „masa verde”!


Eroi de sacrificiu

Numai în pielea lui Andrieș, Radu și Compania să nu fi fost la sfîrșitul meciului de sîmbătă!
Nevoiți să evolu­eze mai bine de o repriză în inferioritate numerică, după elimi­narea justificată a lui Vlad Ciurea, tinerii Gloriei au rezistat perfect în partea a doua și chiar puteau evita întreaga nebunie de la final dacă Florin Radu ar fi înscris la capătul unei faze în care a driblat aproape toată echipa vrînceană, tri­mițînd apoi puțin pe lîngă! S-a terminat 0-0, cu lacrimi în ochi și un ocean de frustare pentru o vină care nu a fost a lor, de a nu-și putea apăra pînă la capăt șansele!

Gloria B: Andrieș - Ciocan, Tatu, Gribincea, Dragomir - D. Gheorghe, Fl. Radu, Șileanu, Cojanu, Bulete - Vl. Ciurea. Antrenor: Constantin Stan

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU