Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4323 > Sport Nr. 4323 de luni, 22 octombrie 2012  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Sport

La capătul unui meci teribil,


Super-victorie pentru Handbal Municipal!

H.M. Buzău - Școala 181 București 29-25 (12-14)

articol de: Iulian DUMITRESCU
  Super-victorie pentru Handbal Municipal!
 
Meci teribil ieri în Sala Sporturilor! Handbal Municipal a învins pe Școala 181 București, scor 29-25, și a urcat pe locul secund în clasament, chiar peste adversarele de ieri. Pentru a rămîne cu șanse la primul loc, Handbal Municipal era obligată să cîștige derby-ul cu Școala 181 București, o trupă foarte puternică, și care, așa cum era de așteptat, a pus mari probleme gazdelor. Presiunea a părut mult prea mare pentru buzoience în debutul partidei, Anca Lipan și Flori Mitrea ratînd două aruncări de la 7 metri, astfel că bucureștencele au condus cu 4-2 după primele zece minute de joc. Elevele lui Romeo Ilie par incapabile să dea replica, oaspetele joacă foarte dur, iar Maria Gavrilă nu a fost eliminată pentru o intrare dură asupra Ancăi Lipan. Oaspetele se distanțează la șapte goluri, 3-10 după 17 minute de joc, iar pentru H.M. părea începutul sfîrșitului. Încurajate de public, buzoiencele au o revenire senzațională pe tabelă, iar la pauză Școala 181 conducea cu 14-12. Mitanul secund a debutat perfect pentru buzoience, care au egalat la 14 în miunutul 33, preluînd în premieră conducerea în minutul 38, 17-16. Încurajată frenetic de suporteri, Handbal Municipal se distanțează la 19-17 în minutul 40, avantaj pe care avea să îl mențină pînă în minutul 53, cînd vizitatoarele au egalat la 23. Însă ultimele minute au fost de infarct. Cu Flori Mitrea în zi de grație, handbalistele buzoience refac ecartul de două goluri, 25-23, distanțîndu-se chiar și la trei "lungimi", 26-23. În ciuda tentativelor disperate ale bucureștencelor de a reveni, Handbal Municipal se impune în final cu 29-25, ultima reușită fiind semnată de Luminița Rizea, în ultima secundă. În urma acestui succes, Handbal Municipal a urcat pe locul secund în clasament, cu 12 puncte, etapa viitoare urmînd a întîlni în deplasare pe Rapid București, miercuri, de la ora 16.00.

Încurajate de Ionela Goran!

Surpriză de proporții pentru handbalistele buzoience. Înainte de începutul partidei, în Sala Sporturilor și-a făcut apariția Ionela Goran, venită la Buzău pentru a-și încuraja fosta echipă. Așa cum era de așteptat, Ionela a fost primită cu aplauze de către suporteri, care, cu siguranță nu au uitat ce a făcut handbalista pentru Buzău.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU