Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3304 > Sansa Almanah > Vecini de pe planeta



Vremea in

Miercuri, 08.09.2010
ZIUANOAPTEA

27° C
Timp insorit

14° C
Senin
Sanse de precipitatii10% Sanse de precipitatii0%
Umiditate maxima65% Umiditate maxima83%

Joi, 09.09.2010 [detalii]
ZIUANOAPTEA
 27° C
Timp insorit
 16° C
Senin

Vineri, 10.09.2010 [detalii]
ZIUANOAPTEA
 24° C
-
 14° C
Cer partial noros


Cotidian 8 pagini, se distribuie gratuit numai împreună cu Șansa Vrânceană.

Tel. redacție: 0237/210.528
                    0237/210.538


www.tipogruppress.ro




Vecini de pe planeta

Turneu simbolic cu ramuri de măslin

Președintele american Barack Obama a pornit în cea mai dificilă misiune a sa și anume un turneu de cinci zile, care îl va conduce în țări precum Arabia Saudită, Egipt, Germania și Franța, nucleul vizitei reprezentându-l discursul programat pentru joi la Universitatea din Cairo și adresat 'lumii islamice', scrie ziarul german Frankfurter Rundschau. Pe Obama îl așteaptă un complicat joc de echilibre, el dorind în capitala egipteană să impulsioneze unul din marile sale proiecte de politică externă și anume un nou raport între superputerea americană și statele și popoarele semilunii. Acest subiect traversează ca un fir roșu primele luni de mandat ale lui Obama. Deja în discursul său inaugural din luna ianuarie, cel de-al 44-lea președinte al SUA a vorbit pe treptele Capitoliului despre un nou 'respect' vizavi de musulmani. Primul interviu televizat al lui Obama de după preluarea mandatului a fost acordat postului arab de televiziune Al Arabija, în timp ce cu ocazia anului nou iranian el a trimis un mesaj video poporului iranian iar în aprilie a vorbit în Turcia despre rolul de punte între Vest și Est al acestei țări. Totul va culmina acum cu fluturarea retorică de ramuri de măslin la Cairo. Dificultatea practică a acestei sperate apropieri a devenit însă clară deja în preajma discursului de la Cairo.

Obama vizitează regatul conservator al Arabiei Saudite și Egiptul lui Hosni Mubarak, două state arabe care sunt considerate ce-i drept aliate tradiționale ale SUA dar al căror regim autocratic abia dacă dispune de legitimitate în ochii poporului, un fapt care a fost atent observat în regiune. Obama are nevoie de Mubarak și de regele Abdullah pentru a repune pe picioare procesul de pace din Orientul Mijlociu, numindu-l pe Mubarak 'un aliat fidel în multe privințe'. O apropiere prea mare față de acești conducători impopulari cu greu i-ar putea însă folosi președintelui american în itinerarul arab. Potrivit expertului în problemele Orientului Mijlociu Jon Alterman, luna de miere a președintelui în Orientul Mijlociu nu va dura prea mult, dat fiind că politica americană nu se schimbă. Mass-media arabe îi cer lui Obama încă înainte de discursul de la Cairo fapte concrete iar președintele recunoaște el însuși că faptele și nu vorbele vor fi acelea care vor determina progresul. Pentru mulți, un etalon pentru aceasta îl reprezintă gradul de disponibilitate al Washingtonului de a face presiuni asupra aliatului său, Israel.

Faptul că Obama nu efectuează cu ocazia acestui turneu o vizită în Israel este considerat de asemenea ca un semnal neobișnuit. Din punctul de vedere american, încercarea de a demonta neîncrederea și respingerea față de SUA din partea lumii islamice nu ar trebuie să se facă pe spezele Israelului, pentru că, în cazul în care autoritățile israeliene vor avea îndoieli asupra sprijinului necondiționat din partea puterii protectoare, crește pericolul ca Israelul să-și vadă el însuși de interesele sale de securitate, incluzând aici posibilitatea unor lovituri militare contra instalațiilor nucleare iraniene, iar Obama nu are desigur niciun interes să se întâmple așa ceva. Din acest motiv, cea de-a treia etapă din cadrul vizitei lui Obama, Germania, primește o semnificație simbolică deosebită. După discuții cu cancelarul Angela Merkel, vineri la Dresda, Obama va vizita fostul lagăr de concentrare de la Buchenwald, la a cărui eliberare, în 1945, a participat și unchiul său Charlie Payne. Oficial, vizita lui Obama pe Ettersberg (cel mai înalt punct din orașul Weimar, unde se afla amenajat lagărul), unde va fi însoțit de fostul prizonier al lagărului, Eli Wiesel, este una privată. Pentru Obama, vizita reprezintă însă și o ocazie ca, într-un loc istoric, să-și afirme atașamentul față de responsabilitatea Americii pentru securitatea poporului evreu.

Bogdan Chirieac Ion Cristoiu Adrian Nastase Bogdan Olteanu Valentin Stan Radu Tudor

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU