Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3256



Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Vecini de pe planeta

Vor supraviețui ziarele tranziției?

Puține industrii din Statele Unite ale Americii au fost atât de răsfățate precum cea a ziarelor. E drept că guvernul nu le scrie direct cecuri, așa cum se întâmplă în cazul fermierilor și, mai nou, al băncilor, companiilor de asigurări și producătorilor de automobile. Însă politicienii le fac în mod constant curte, așa cum alte industrii fac curte politicienilor, scrie cotidianul american The Washington Post.Până foarte recent, cele mai multe ziare era monopoluri, bucurându-se de existența unei scutiri antitrust ce le ajuta să-și păstreze statutul. Ministrul justiției din SUA a declarat că este dispus să acorde o serie de noi asemenea scutiri pentru a scoate industria din situația grea în care se află în ziua de azi.

Însăși Constituția americană protejează industria presei scrise împotriva intervenției guvernamentale, iar potrivit Curții Supreme, această protecție include o imunitate aproape completă în fața proceselor intentate cu privire la posibilele greșeli comise - procese ce par să se dovedească a fi o adevărată 'boală' în cazul altor industrii.A intrat apoi în scenă Internetul, care a redus o parte din cele mai mari costuri suportate de industrie. Dacă unuia dintre marii magnați din trecut ai industriei presei scrise i s-ar fi spus că într-o bună zi avea să fie posibilă publicarea unui ziar fără a plăti prețul hârtiei, al tipăririi și al livrării, el nu ar fi putut prezice că respectiva situație avea să atragă după sine o catastrofă. Însă astfel s-au desfășurat lucrurile. Este tentant, dar prea facil, să se afirme că problemelor ziarelor au apărut din vina lor, scrie The Washington Post.

Adevărul este că industria presei scrise a ratat o mulțime de șanse. Dacă ziarele ar fi dat dovadă de mai multă înțelepciune, sau dacă s-ar fi mișcat mai repede, ele și-ar fi putut păstra rubrica de anunțuri, ar fi inventat conceptul de rețea socială. Însă acum e prea târziu pentru aceste regrete. În situația problematică în care se află astăzi, lucrul de care are nevoie industria este ajutorul.Însă acest ajutor ar putea fi deja pe drum: sugestiile sosesc din toate direcțiile - uneori cu cecuri atașate -, sugestii potrivit cărora ziarele ar trebui să devină fundații nonprofit, sau că fundațiile ar trebui să ofere echipe pentru investigații, birouri în străinătate și alte 'accesorii' costisitoare.

Potrivit altor opinii, ar trebui impuse limite practicii 'păcătoase' a așa-zisei agregări - site-urile Web pot lua știri, prin intermediul link-urilor, de pe alte site-uri. Potrivit altor propuneri, clienții ar trebui forțați, cumva, să plătească pentru accesarea știrilor și articolelor. În două articole recente din revista americană Slate se argumenta că ziarele nu numai că nu joacă un rol important în democrația Statelor Unite, dar se și află în dificultate din cauza afacerilor necurate din domeniul financiar. Să presupunem, însă, că aceste puncte de vedere sunt greșite, că progresul cunoscut de tehnologie este pe cale să înlăture un organ vital vieții publice. Ce ar trebui făcut în această situație?, se întreabă ziarul american.Un posibil răspuns ar fi 'nimic', notează Washington Post. Capitalismul este o 'furtună constantă a distrugerii creative', a afirmat renumitul economist de la mijlocul secolului trecut, Joseph Schumpeter. Industriile apar și dispar.

Bogdan Chirieac Ion Cristoiu Adrian Nastase Bogdan Olteanu Valentin Stan Radu Tudor

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU