Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3224



Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Dosarele X

Un câine și două pisici lucrează, cu mare succes, ca șefi de gară

În cadrul măsurilor anticriză, șeful Serviciului de stat pentru protecția drepturilor consumatorilor din Rusia (Rospodrebnodzor), Ghennadi Onișcenko, în colaborare cu directorul Institutului pentru alimentație de pe lângă Academia de Științe de la Moscova, Viktor Tutelian, a întocmit un set de recomandări în domeniul alimentației pe timp de criză, relatează în ediția sa de miercuri Moskovski Komsomoleț.Autorii 'meniului de criză' consideră că, în condiții de instabilitate financiară, rușii trebuie să mănânce puțin, dar sățios și cu folos. Gata cu preparatele semifabricate din galantare, mâncarea trebuie gătită exclusiv acasă.Aceste recomandări, precum și prețul orientativ la produsele alimentare au fost postate pe site-ul oficial al Rospodrebnodzor, astfel încât rușii să-și poată întocmi cu ușurință meniul în funcție de bugetul familiei. Mai mult, pe site se găsesc recomandări pentru fiecare categorie de vârstă și chiar exemple de meniu economic.

Este important atât pentru sănătate, cât și pentru bugetul personal, să se renunțe la delicatesele din carne, pește, în special la mezeluri, recomandă autoritățile în domeniu. 'În prezent, o bună parte din bugetul unei familii din Rusia destinat achiziționării alimentelor revine mezelurilor și preparatelor industriale din carne, pentru că majoritatea populației folosește acest gen de produse în loc de carne și nu ca gustare, fără să țină seama că în mezeluri proteinele constituie doar 20%, iar grăsimile 33-35%, în timp ce în carnea gătită acasă grăsimile nu depășesc 8-10%', explică Serviciului de stat pentru protecția drepturilor consumatorilor din Rusia. 'Nu veți găsi proteine sănătoase în crenvurști, nici fier și nici vitamina B12, ca în carnea de vită sau pasăre', fac apel la populație autoritățile din domeniul sanitar, recomandând, pe de altă parte, să se treacă de la produsele industriale din carne la lactatele sănătoase.Rușilor li se recomandă de asemenea acorde preferință cartofilor în coajă față de alte produse, dar fără să neglijeze aportul de legume și fructe proaspete, pâinea de secară, cașa de hrișcă și ovăz.

Printre recomandări se regăsesc și unele sfaturi care nu vor fi pe placul gospodinelor. Astfel, se recomandă ca mâncarea să fie consumată imediat ce a fost gătită. Se știe însă că este mai profitabil să gătești o oală de ciorbă pentru două-trei zile, comentează Moskovski Komsomoleț.În genere, autoritățile din domeniu din Rusia recomandă populației să uite cu totul de semifabricate, să revină în bucătărie și să redescopere rețetele tradiționale. 'Amintiți-vă când ați copt ultima oară plăcinte cu ciuperci și varză, dar blinî, când ați pregătit chisel, o marinată de pește sau o cremă de casă pentru prăjituri?

Bogdan Chirieac Ion Cristoiu Adrian Nastase Bogdan Olteanu Valentin Stan Radu Tudor

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU