Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5179 > Religie Nr. 5179 de vineri, 1 aprilie 2016  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 30





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Religie

Duminica a 3-a din Post


CRUCEA LUI IISUS HRISTOS NE SFINȚEȘTE CRUCEA NOASTRĂ

articol de: Sava BOGASIU
CRUCEA LUI IISUS HRISTOS NE SFINȚEȘTE CRUCEA NOASTRĂ
 

Postul Mare pe care l-am început cu aju­torul lui Dum­ne­zeu, de trei săp­­tămîni, este aseme­nea unei călătorii spre muntele Golgo­ta, locul de răstignire pe Cruce a Mîntuitorului Iisus Hristos.  Ca în orice drumeție, avem nevoie de cîte un popas, pentru a ne întări, a prinde putere și curaj, ca să conti­nuăm drumul mai departe. Biserica, cea care este ,"mama noastră duhovnicească", cunoscîndu-ne osteneala acestui post - ce seamănă cu un drum ce urcă mereu - ne-a pus astăzi, în a treia Duminică din Postul Mare, un popas spiri­tual lîngă un Pom duhovnicesc, numit Sfînta Cruce. Așa cum umbra unui copac este benefică, odihnitoare și de asemenea fructele copacului ne hrănesc trupul ostenit; la fel pe plan spiritual se întîmplă cu noi astăzi în Duminica Sfintei Cruci, care ne umbrește pe toți și din ale cărei fructe hrănitoare ne îndulcim viața fiecare dintre noi.    
Mare este Taina Crucii! Mare este Dumnezeu! Mare este Duminica de astăzi, care ne ajută să înțelegem semnificația, înțelesurile, puterea și sfințenia Crucii lui Iisus Hristos! Așa cum Mîntuitorul a avut parte de o Cruce mare și grea din cauza păcatelor noastre, ale tuturor oamenilor din lumea aceasta, la fel și noi avem o cruce a suferinței vieții noastre pe acest pămînt. Crucea lui Iisus Hristos este singura care ne mîntuiește și ne sfințește crucea noastră personală.
Întotdeauna cînd rostim cuvîntul "om" avem în vedere pe de o parte trupul, iar pe de altă parte sufletul din noi. La fel și cînd auzim cuvîntul ,,Cruce“ trebuie să avem mereu în vedere aspectul văzut, material, al Crucii, iar, pe de altă parte, dimensiunea nevăzută a Crucii, care înseamnă: necazuri, greutăți, suferințe, boli, lipsuri.  
În Ortodoxie, ambele sensuri ale Crucii sînt unite de Mîntuitorul Hristos și ele nu pot fi despărțite de noi, oamenii. Noi trebuie să le prețuim deopotrivă, deoarece Mîntuitorul le-a purtat pe ambele pînă la capăt.
Crucea, ca semn văzut, este formată din două laturi, dimensiuni: una verticală, care semnifică legătura cerului cu pămîntul și a lui Dumnezeu cu omul, și dimensiunea orizontală, care semnifică bra­țele mereu întinse ale lui Dumnezeu, care ne cu­prind cu iubire pe toți.                  
Semnul Sfintei Cruci, oriunde ar fi el, întotdeauna ne duce cu gîndul și inima la Mîntuitorul Hristos, Care-a fost răstignit pe Cruce. Crucea este legată de Mîntuitorul. Nu ne poate despărți Crucea de Hristos. Acolo unde este o cruce  este și Hristos și, invers, unde vedem icoana lui Iisus, în spatele ei se află și Crucea. Atunci cînd vedem un drapel, steag românesc, gîndul nostru zboară la țara noastră, România; la fel este și cînd vedem Crucea. 
Actul nostru de identitate a credinței creștine este Crucea. Prin închinare cu semnul Sfintei Cruci, noi arătăm cine sîntem: creștini, și în cine credem: în Iisus răstignit pe Cruce. Cu alte cuvinte, crucea este și actul de identitate, legitimația cu care ne justificăm și ne identificăm.                
Crucea este în sine un altar de jertfă, pe care a fost răstignit Mîntuitorul Hristos. Fără această jertfă nu era posibilă mîntuirea noastră.
În Biblie sau Sfînta Scriptură - Cartea lui Dumnezeu, găsim multe prefigurări, închipuiri, dovezi ale Crucii încă din Vechiul Testament. Prima prefigurare a Crucii a fost ,"pomul vieții", care se află în mijlocul raiului (Facere 2, 9). Tot o prefi­gurare a Crucii este înălțarea acelui șarpe pe un stîlp care i-a vindecat pe toți cei mușcați de șerpi (Numerii, cap.21).  
Puterea Crucii a fost arătată încă din Vechiul Testament, prin profetul Iezechiel, care scrie că au fost salvați de la nimicire doar acele persoane care aveau semnul Crucii pe fruntea lor. (Iezechiel 9, 4).
Pînă să se nască Mîntuitorul Hristos, pentru mulți Crucea era văzută ca un instrument de tortură și de producere a morții. Moartea pe Cruce era cea mai dureroasă și umilitoare. În imperiul roman era des întîlnită moartea pe cruce a ­deți­nuților condamnați, foarte periculoși pentru societate (Deuteronom 21, 23 și Galateni 3, 13). În Noul Testament, crucea, ca obiect de tortură și de produ­cere a morții, a fost convertită, sfințită, binecuvîntată și salvatoare pentru toți oame­nii, datorită jertfei lui Iisus Hristos pe Cruce. Din ziua răstignirii lui Iisus Hristos, Crucea a devenit arma și semnul crești­nului. Sfîntul Chiril al Ierusalimului (+ 386) ne spunea așa: ",Precum cîinele fuge de bățul cu care a fost lovit, tot așa diavolul fuge de Crucea care îi amintește că prin ea a fost biruit". Iar Sfîntul Ioan Gură de Aur (+ 407) ne îndeamnă: "Faceți semnul Crucii pe față și pe inima voastră și dia­volul va fi biruit, pentru că în Cruce este robia care l-a rănit mortal".
Atunci cînd ne închinăm noi facem și o mărturisire de credință prin rostirea acestor cuvinte: în numele Tatălui, și ducem mîna dreaptă la frunte, și al Fiului (Hristos - n.n.), și ducem mîna la piept unde este inima noastră, și apoi zicem și al Sfîntului Duh, și o ducem la umeri unde se află puterea fizică din noi. Pe umeri putem duce greutățile mari. Tot la fel pe brațele Crucii au fost purtate păcatele oamenilor, această povară atît de grea și apăsătoare.
Evanghelia de astăzi de la Sfînta Liturghie pune mare accent pe Cruce ca suferință: "Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine,
și să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie." (Marcu 8, 34).
Purtarea și asumarea crucii ca ­sufe­rință personală și urmarea lui Hristos ca mod de viață sînt condiția vitală pentru mîntuirea și fericirea noastră.         
Orice păcat pe care noi îl facem ne robește, ne leagă, ne încătușează. Prin Cruce noi scăpăm de păcate, dobîndim li­bertatea harică, aceea care ne aduce mîngîiere și fericire. Ca să fii liber, trebuie să dorești acest lucru. Crucea este esența libertății. Iisus a fost răstignit pe Cruce pentru că a acceptat acest lucru, avea totala putere să o refuze. Ca să ne mîntuim, trebuie să vrem acest lucru. Dumnezeu nu poate forța pe nimeni, de accea și aceste cuvinte evanghelice: "Cel ce voiește să vină după Mine...".
După exprimarea voinței libere, primul pas pe care ni-l cere Hristos este lepădarea de sine, adică de tot ce avem rău în noi, de orice păcat sau gînd murdar. În viață nu se poate și cu Dumnezeu și cu dia­volul; nu poți merge și cu sfințenia și cu păcatul. La Dumnezeu trebuie să venim cu inima curată, sinceră și plină de iubire. Un alt pas important în urmarea lui Hristos ca și creștini este asumarea crucii noastre personale, care înseamnă suferință, durere, necaz. Nimeni pe acest pămînt nu este lipsit de crucea suferinței. Una este să suferi și alta este ca aceeași suferință să o împarți cu altcineva de lîngă tine. Crucea suferinței nu trebuie văzută ca o pedeapsă de la Dumnezeu, ci, dimpotrivă, ca o încercare, verificare, eva­luare a credinței noastre.
Fericitul Augustin are o frumoasă parabolă cu privire la acceptarea suferinței. El aseamănă viața credincioșilor cu strugurii din vie. Pe coarda viei, ciorchinele nu suferă nici o presiune, dar nici nu dă mustul care îl conține. Dus la cramă și strivit în teasc, strugurelui i se face o silnicie, un rău, însă numai pentru o scurtă vreme. Durerea presiunii aduce prețioasa dovadă a vinului care veselește inima omului. Dacă strugurele se teme de teasc, este în primejdie să putrezească pe coardă și să fie înghițit de păsări. Asta este viața credincioșilor; ei sînt ca niște struguri în via Domnului. Dacă în viața lor nu îndură nici un necaz, îi pîndește primejdia ca sufletele lor să fie sterpe, amăgite de ispitele lumii și înghițite de iad. Furtunile, suferințele, nedreptățile sînt "teascul" binecuvîntat, un instrument care doare, însă un mijloc prin care din ini­mile predate lui Dumnezeu țîșnește vinul mîntuirii. A-L urma pe Hristos nu înseamnă a merge numai-decît la Ierusalim unde a fost Iisus Hristos răstignit pe Cruce, ci a urma învățătura lui Mîntuitoare. Există o carte de meditații religioase, numită: "Urmarea lui Hristos", de Thomas Kempis, care ne arată ce trebuie să facem ca să-L simțim cu adevărat pe Iisus în drumul vieții noastre pămîntești. Cu toții să venim la Iisus.         
MARE ESTE  DUMNEZEU!

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Pescuirea minunată
Începuturi și prefigurări ale Sfintei Cruci (II.)

Click aici pentru toate articolele din categoria Religie

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU