Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5184 > Religie Nr. 5184 de vineri, 8 aprilie 2016  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 30





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Religie

Mare este Dumnezeu!


Cunoașterea lui Dumnezeu

DIALOGURI CU Sava Bogasiu

Cunoașterea lui Dumnezeu
 

În teologia ortodoxă, un loc important îl ocupă învă­ță­tura despre Dumnezeu, ca existență personală absolută, care este implicată în însăși noțiunea de credință religioasă, fiind obiectul, motivul și autoritatea acesteia, constituind totodată focarul și punctul de plecare al tuturor adevărurilor și fundamentărilor credinței creștine. 


Existența și prezența lui Dumnezeu sînt presante, căci, fără El, viața pămîntească este fără sens, iar desăvîrșirea morală și mîntuirea nu au conținut.
Locul central în învățătura creștină despre Dumnezeu îl ocupă cunoașterea Lui, problemă deosebit de importantă, pe care omul credincios și-a pus-o mereu și a căutat să-i dea un răspuns, atît pe cale rațională, cît și pe calea revelațională, deci pe baza descoperirii Dumneze­iești supranaturale cuprinse în Sfînta Scriptură a Vechiului Testament și în Sfînta Tradiție. Din viața de toate zilele, observăm că între cunoaștere și iubire, se află o strînsă legătură. Pe măsură ce cunoști mai bine o persoană, începi să te apropii și mai mult de ea, prin iubire. Din naștere avem această deschidere spre Dum­nezeu, de a intra în comuniune cu El, de a-L cunoaște.

Fericitul Augustin spunea: "Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, neliniștit este sufletul meu pînă ce se va odihni la Tine, Doamne!". În măsura în care îl vom cunoaște mai bine pe Dumnezeu, vom începe să-L iubim și mai mult și ne vom da seama că, fără El, viața nu are nici un sens și nici o valoare.


Trebuie să mai mențio­năm faptul că, după învățătura marilor Părinți ai Bisericii, cunoașterea poate îmbrăca mai multe forme. Astfel, cunoașterea care "se mișcă în cele văzute sau în simțuri și urmărește însușirea lor" poartă numele de cunoaștere naturală. Pe de altă parte, cea care "se mișcă în planul celor gîndite și prin mijlocirea lor în firile celor netrupești" poartă numele de cunoaștere duhovnicească, întrucît ea primește simțirea din duh și nu din simțuri. Deci, cu alte cuvinte, pe Dumnezeu Îl cunoaștem contemplînd natura, însăși creația, iar, pe de altă parte, ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu din credință.

Cunoștința se dobîndește prin metode de cercetare, pe cînd credința se cîștigă prin încrederea simplă a unei inimi curate în Dumnezeu, prin iubire.

În cărțile de dogmatică sau catehism, cunoașterea lui Dumnezeu pe cale naturală sau rațională poartă numele de cunoaștere catafatică, iar cunoașterea pe cale suprana­tu­rală, pe baza credinței în duhul iubirii, poartă numele de cunoaștere apofatică. Numai prin unirea lor ajungem la o cunoaștere cît mai deplină a lui Dumnezeu. Nimeni însă nu poate ajunge la o cunoaș­tere maximă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ni se face cunoscut nouă oamenilor în măsura în care El ni se descoperă pe cale naturală sau supra­naturală. Pe Dumnezeu Îl putem cunoaște după lucrarea Lui în acest Univers, dar ce este El în ființa Lui nu putem pătrunde cu mintea noastră mărginită.
Deci, putem spune că Dumnezeu, într-o privință, este incognoscibil. Este de cunoscut după lucrările sau energiile Lui, care au creat, proniază și mîntuiesc lumea, și este incognoscibil și cu totul transcendent omului și lumii după ființa Sa. Un mare teolog, Iosif Vrienie, spunea: "Noi din lucrări cunoaștem pe Dumnezeu, iar de ființa Lui a ne apropia nu ne făgăduim. Lucrările Lui se pogoară la noi, iar ființa Lui rămîne neapropiată".

În afară de cele două cunoașteri ale lui Dumnezeu, mai sus menționate, există și o altă cunoaștere a lui Dumnezeu, din experiența vieții noastre, aici, pe pămînt. Fiecare din noi am avut momente cînd L-am simțit viu pe Dumnezeu în viața noastră sau în adîncul ființei. Foarte adesea ne aducem aminte de Dumnezeu și-L cunoaștem pe Dumnezeu în necazurile și încercările noastre foarte grele, care pun la probă răbdarea și credința noastră. Fiecare credincios Îl cunoaște pe Dumnezeu în mustrările conștiinței sale, pentru relele săvîrșite; Îl cunoaștem în necazurile, în insuccesele mai trecătoare sau îndelungate, în bolile proprii sau ale celor apropiați, ca urmare a unor rele săvîrșite sau ca mijloace de desăvîrșire morală, de încercare și întărire spirituală, precum și în ajutorul ce-l primim de la El în biruirea lor și a altor piedici și greutăți ce ne stau în cale.

Acest fel de cunoaștere ajută pe fiecare om la găsirea unui drum propriu de desăvîrșire. Cel mai mare teolog român contemporan, Preotul Profesor Doctor Dumitru Stăniloaie, personalitate mult cunoscută și peste hotare, spunea: "Cunoașterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieții este o cunoaștere palpitantă, apăsătoare, dureroasă, bucuroasă, care trezește în ființa noastră responsabilitatea și impulsionează rugăciunea și care ne îndeamnă să fim mai mult lîngă Dumnezeu".

Multe păcate le săvîrșim foarte ușor și la tot pasul, pentru că nu-L cunoaștem pe Dumnezeu și nu știam voia Lui. Natura întreagă ne stă în față ca o carte deschisă, care ni-L descrie pe Dumnezeu ca pe o Ființă atotputernică și ca o Rațiune supremă. În afară de această carte naturală, Dumnezeu ne-a lăsat pe pămînt o carte cerească, BIBLIA, care ne ajută mult la cunoașterea lui Dumnezeu. Din paginile ei vom cunoaște cît de mult ne iubește Dumnezeu, așteptîndu-ne cu brațele deschise să ne întoarcem astăzi la El cu toată ființa noastră.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Pescuirea minunată
Începuturi și prefigurări ale Sfintei Cruci (II.)

Click aici pentru toate articolele din categoria Religie

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU