Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4642 > Religie Nr. 4642 de vineri, 14 februarie 2014  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Religie

Iertarea, darul pocăinței și al iubirii divine

articol de: Sava BOGASIU
Iertarea, darul pocăinței și al iubirii divine
 
Începînd cu Duminica trecută, noi am pășit împreună într-o nouă perioadă liturgică, cu slujbe speciale, numită Triodul, care ne pregătește sufletește pentru Sfintele Paști. Cu fiecare Duminică, noi ne apropiem și mai mult de lumina învierii lui Hristos. Ca să ne împărtășim de această lumină harică, avem nevoie de iertare, care este un dar al pocăinței și al iubirii divine. Iertarea de păcate ne-o dă doar bunul Dumnezeu care ne este cu adevărat "Tatăl nostru din ceruri". Iertarea o primim dacă ne căim de toate păcatele săvîrșite și ne întoarcem cu lacrimi și durere din nou la "casa părintească" care este Biserica. Dumnezeu, prin iertarea păcatelor noastre, pe care noi le-am spovedit înaintea duhovnicului, vrea să ne arate iubirea Sa divină. Oricît de mult am greșit, oricît de multe ar fi păcatele noastre, să avem curaj acum să ne întoarcem la Dumnezeu, în Biserică și să-I cerem iertarea pe care El ne-o poate da pe loc, imediat. 

Dumnezeu este un Tată bun pentru fiecare dintre noi

Aceasta este de fapt mesajul Evangheliei din Duminica a XXXIV-a după Rusalii care poartă numele în calendarul bisericesc de: "Întoarcerea fiului risipitor": "Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tînăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Și el le-a împărțit averea. Și nu după multe zile, adunînd toate, fiul cel mai tînăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrînări. Și după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă. Și  ducîndu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări, și acesta l-a trimis la țarinile sale să păzească porcii. Și dorea să-și sature pîntecele din roșcovele pe care le mîncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar venindu-și în fire, a zis: Cîți argați (muncitori - n.n.) ai tatălui meu sînt îndestulați de pîine, iar eu pier de foame! Sculîndu-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sînt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. 
Și, sculîndu-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și alergînd, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat. Și i-a zis fiul: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sînt vrednic să mă numesc fiul tău. Și a zis tatăl către slujile sale: Aduceți degrabă haina cea din întîi și-l îmbrăcați și dați inel în mîna lui și încălțăminte în picioarele lui; Și aduceți vițelul cel îngrășat și-l înjunghiați și, mîncînd să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la țarină (grădină - n.n.). Și cînd a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cîntece și jocuri. Și chemînd la sine pe una dintre sluji, a întrebat ce înseamnă aceasta. Iar ea a răspuns: Fratele tău a venit, și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și el s-a mîniat și nu voia să intre; dar tatăl lui ieșind, îl ruga. Iar el, răspunzînd i-a zis tatălui său: iată, de atîția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar cînd a venit acest fiu al tău, care ți-a mîncat averea cu desfrînatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sînt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat" (Luca 15, 11 - 32). 
Această pericopă evanghelică este cea mai frumoasă pagină din Biblie, cît și din toată literatura universală. Aici descoperim iubirea fără margini, copleșitoare, a lui Dumnezeu față de noi oamenii. Fiul cel mic din această Evanghelie a fost tot timpul învăluit de o profundă iubire din partea Tatălui ceresc. Orice copil din acest Univers este rodul iubirii părintești și darul binecuvîntat al lui Dumnezeu. Nici un copil nu poate trăi fără iubirea părintească. Iubirea îi face pe părinți să aibă grijă de copii, ferindu-i de orice rău, asigurîndu-le tot timpul "pîinea cea de toate zilele". Din iubire, părinții veghează tot timpul ca fiii lor să fie în siguranță. Din iubire față de copii, părinții tot timpul se jertfesc și sînt sacrificați. Jertfa, sacrificiul, devine o bucurie izvorîtă din iubire. Iubirea lui Dumnezeu este tot timpul în stare de dăruire. Ea dă totul ca să mențină tot Universul în existență. Acest copil din Evanghelie a primit iubire tot timpul, chiar și atunci cînd nu merita. Iubirea nu este comercială, nu ține de un contract, nu este condiționată de ceva anume. Iubirea este iubire, pentru că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 8). 

Iubirea este libertate 

Atunci cînd fiul cel mic din această Evanghelie nu a vrut să mai stea în casa părintească a iubirii, unde nu-i lipsea nimic, tatăl nu s-a opus cu forța fizică. Nu i-a îngrădit libertatea. La plecarea de acasă, tatăl îi împlinește și ultima dorință, dreptul la moștenire. Să moștenești ceva la care nu ai contribuit cu nimic. Să mănînci pîine, fără să muncești, să te plimbi fără să lucrezi, să cheltui fără osteneala muncii. Toate acestea le susține tot iubirea. Moștenirea este fructul iubirii. Cu această iubire a moștenirii tînărul pleacă din casa iubirii. În afara iubirii nu mai este nimic, dar tînărul din Evanghelie dorește o altă experiență a iubirii. Vrea să schimbe iubirea sfîntă cu plăcerea carnală, sexuală care duce la degradarea ființei umane. A înlocuit libertatea sfîntă cu libertinajul. A schimbat iubirea cu păcatul. A părăsit viața sfîntă pentru a alege moartea păcatului. A lăsat lumina pentru ca să umble în întuneric. A ieșit din slujirea lui Dumnezeu pentru ca să intre în lucrarea diavolului. A plecat de acasă pentru a suferi de dorul de casă și de țară. Acest tînăr din Evanghelie avea în el un dor de ducă, o neliniște. Dorea cu orice preț să plece. Nu-i mai păsa de nimic: nici de părinții înlăcrimați, nici de familie, nici de casă. Nu-l mai lega nimic sufletește. Pleacă cu bucurie și se întoarce cu amărăciune. Pleacă rîzînd și se întoarce cu lacrimi. Pleacă bogat și se întoarce sărac. Pleacă cu sufletul și cu trupul curate și se întoarce zdrențuit și plin de murdărie. Experiența tristă a acestui tînăr este o mare lecție pentru noi, cei de astăzi, cuprinși de acest dor de ducă, de a părăsi familia, Patria și a ne înstrăina; a neîndepărta de tot ce avem mai sfînt și curat în noi și în această "grădină a Maicii Domnului" care este Ortodoxia. 
Țara îndepărtată din această Evanghelie este țara păcatului. Întotdeauna păcatul ne înstrăinează, ne îndepărtează. Din Evanghelia din Duminica aceasta descoperim că și atunci cînd plecăm și-i întoarcem spatele lui Dumnezeu, El totuși nu ne părăsește. Plînge după noi cu lacrimi de durere, ne cheamă din nou, ne așteaptă pînă-n ultima clipă ca să ne dea iertarea pe care nu o merităm. Și totuși El ne-o dă din belșug, din toată inima. O iubire mai multă și mai mare ca cea din Evanghelia din Duminica aceasta nu mai găsim în Univers. De ce Dumnezeu ne iubește? Pentru că sîntem fiii Lui. Ce a făcut acest tînăr risipitor din Evanghelie după ce și-a dat seama că a greșit foarte mult în fața Tatălui ceresc? S-a căit din adînc, și-a mărturisit păcatele și s-a întors acasă. Este foarte importantă întoarcerea. Degeaba noi mărturisim păcatele la spovedanie dacă le continuăm și le repetăm iarăși. Spovedania adevărată este întoarcerea și rămînerea la starea de sfințenie a botezului cînd ne-am îmbrăcat în Hristos; așa cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel:

"Cîți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat" (Galateni 3, 27). 

Postul Paștelui, care se apropie, este vremea pocăinței, a părerii de rău pentru toate păcatele săvîrșite de noi în această viață pămîntească și întoarcerea noastră acasă, în Biserică, care este "Casa lui Dumnezeu". Cu toții avem nevoie de iertare. Dumnezeu, care este "Tatăl nostru", ne așteaptă acum cu brațele părintești larg deschise, pentru că iubește pocăința din noi și dorința fierbinte de a deveni un "Templu al Duhului Sfînt" (I Corinteni 6, 19).       
 
MARE ESTE DUMNEZEU!

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU