Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4478 > Religie Nr. 4478 de vineri, 14 iunie 2013  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Religie

Duminica a 7-a după Paști


Unitatea mărturisirii de credință

articol de: Sava BOGASIU
Unitatea mărturisirii de credință
 
Hristos S-a înălțat!
Prezența noastră de fiecare dată la oficierea Sfintei Liturghii este în sine o mărturisire de credință pe care noi o facem în cinstea Mîntuitorului Iisus Hristos. Arătăm cine sîntem de fapt și în ce credem. Cu toții sîntem creștini și mărturisim împreună același crez ortodox. La fiecare Sfîntă Liturghie rostim, cu voce tare, Simbolul de credință sau Crezul, unde se expun adevărurile de  credință pe care le mărturisim și cu care ne identificăm. Crezul este identitatea și unitatea noastră de credință. Puterea credinței stă în unitatea credin-ței. Crezul îl rostim cu toții cu gura și cu inima. Acest formular de credință, "Crezul", a fost întocmit în secolul IV de către Sfinții Părinți participanți la primele două sinoade (congrese) ecumenice, adică internaționale; primul a avut loc în anul 325, în localitatea Niceea, și al doilea sinod, în anul 381, la Constantinopol.
În Duminica de astăzi se face pomenirea celor 318 Sfinți Părinți prezenți la primul sinod ecumenic, care, prin rugăciune stăruitoare, prin cercetarea Sfintei Scripturi și prin inspirație divină, au formulat prima parte a Crezului, care este Constituția Bisericii. Așa cum fiecare țară din lume își are propria constituție după care se conduce, tot la fel și Biserica noastră Ortodoxă are propria ei Constituție care se numește "Simbolul de credință" sau "Crezul". Fiecare cetățean este obligat prin lege să cunoască și să respecte constituția țării sale; tot la fel, fiecare creștin ortodox are obligația morală de a cunoaște Crezul și a-l mărturisi prin viață și fapte demne de credința ortodoxă. Evanghelia care s-a rostit la Sfînta Liturghie de astăzi cuprinde Rugăciunea Arhierească rostită de Mîntuitorul Iisus Hristos în grădina Ghethsimani, în care îndeamnă pe apostoli și, prin ei, și pe noi toți, la unitatea cre-dinței, la unitatea slujirii și a dragostei față de Dumnezeu. Unitatea o descoperim în Sfînta Treime. Rugăciunea liturgică, comună, este o mărturisire a unității noastre de credință:
"Acestea a vorbit Iisus și, ridicînd ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpînire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pămînt; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvîrșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvîntul Tău L-au păzit. Acum au cunoscut că toate cîte Mi-ai dat sînt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit, și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sînt. Și toate ale Mele sînt ale Tale și ale Tale sînt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sînt în lume, iar ei în lume sînt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat ca să fie una precum sîntem și Noi. Cînd eram cu ei în lume, Eu îi păstram în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decît fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvîntul Tău, și lumea i-a urît, pentru că nu sînt din lume, precum Eu nu sînt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sînt din lume, precum nici Eu nu sînt din lume. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvîntul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvîntul lor. Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una sîntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie în chip desăvîrșit una, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-L voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei" (Ev. Ioan, cap. 17, 1 - 26).
Această rugăciune arhierească rostită de Mîntuitorul Iisus Hristos cu puțin timp înainte de a fi prins, judecat și omorît pe Cruce, este ca un testament întru veșnicie pe care L-a lăsat ucenicilor ca să-l păstreze și să-l respecte pînă la sfîrșitul veacurilor, așa cum un tată înaintea morții își arată ultimele dorințe copiilor lui. Din această rugăciune reiese grija cea mare a Mîntuitorului Hristos față de Biserică, dar și față de oamenii care nu fac parte încă din Biserică. Mîntuitorul S-a rugat Tatălui ceresc, ca El să-i aibă pe toți sub ocrotirea Sa dumnezeiască. Atît de mult a dorit și S-a străduit Mîntuitorul Hristos ca să se păstreze unitatea de credință pretutindeni și pentru totdeauna. Modelul de unitate a credinței ni-L oferă Însuși Mîntuitorul Hristos care ne spune așa: "Eu și cu Tatăl Meu, una sîntem" (Ioan 10, 30).
Acolo unde este unitatea credinței este și puterea și harul lui Dumnezeu. "Diavolul, zice Sfîntul Apostol Petru, umblă, răcnind ca un leu, căutînd pe cine să înghită" (I Petru 5, 8). 
Cel rău, ucigă-l Crucea, nu suportă unitatea, sfințenia, armonia și atunci el caută tot felul de ispite și vicleșuguri pentru a produce dezbinare în Biserică, dar și în societate, și în familii. Sfîntul Apostol Pavel ne îndeamnă și pe noi toți cei de astăzi: "Fraților, [...] să nu fie dezbinări între voi; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere." (I Corinteni 1, 10) 
În secolul IV după Hristos a apărut o mare tulburare în Biserică din partea unui slujitor filosof pe nume Arie din orașul Alexandria, care a început să propovăduiască o erezie gravă, făcînd afirmația că Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat, că El este doar fiul Fecioarei Maria peste care Dumnezeu, din ceruri, a revărsat o putere harică de sus. Această gravă erezie s-a extins foarte repede în toate bisericile creștine și chiar la curtea imperială de atunci erau controverse multe pe această temă. Unitatea religioasă, unitatea credinței în mod automat susține, menține și întărește și unitatea națională, politică a unei țări sau a unui imperiu. Împăratul Constantin cel Mare, cunoscînd bine aceste lucruri adevărate, a fost cel dintîi care a salutat susținerea unui sinod ecumenic (congres național) care să ia în discuție această nouă erezie apărută și să o combată, deoarece punea în pericol chiar unitatea imperiului. 
Lucrările sinodului au început în primăvara anului 325 și au ținut pînă în vară, în localitatea Niceea, în prezența împăratului. Prezenți la lucrările sinodului ecumenic de la Niceea au fost 318 Părinți pe care Biserica îi prăznuiește astăzi în mod special ca o veșnică recunoștință față de mărturia lor vie de credință. Mulți dintre acești Sfinți Părinți tocmai ieșiseră din închisorile păgîne unde au fost persecutați pentru simplu motiv că-L iubeau și se închinau Mîntuitorului Iisus Hristos. Dintre cei 318 Părinți, trebuie să reținem măcar trei nume de rezonanță și anume: Sfîntul Nicolae, care l-a lovit pe Arie ereticul chiar în timpul lucrărilor deoarece acest nebun hulea numele lui Iisus Hristos. Un alt părinte a fost Sfîntul Spiridon, care a demonstrat unitatea Sfintei Treimi chiar în timpul lucrărilor Sfîntului Sinod de la Niceea. A luat o cărămidă în mînă pe care a strîns-o cu putere în fața sinodalilor și atunci s-a petrecut îndată o mare minune: a ieșit o flacără din cărămidă, a curs apă din cărămidă și a rămas în mînă cu puțin pămînt din care se fac cărămizile. Cele trei elemente din care se face orice cărămidă: apa, lutul și focul formează o singură cărămidă puternică. Unitatea credinței întotdeauna ne dă putere în credință. Al treilea nume pe care trebuie să-l reținem din cei 318 părinți este Teofil Gotul, care era episcop la Tomis (Constanța de azi) și care a participat activ la lucrările primului sinod. Iată ce biserică veche și ce creștinism vechi și românesc avem ca popor în lume. Țelul poporului nostru dreptcredincios a fost unitatea de credință și de slujire. La primul sinod ecumenic, toți cei 318 Părinți au formulat prima parte a Crezului pe care noi îl rostim mereu la Sfînta Liturghie. În această mărturisire de credință este înfățișată pe scurt toată învățătura creștină ortodoxă. Sfîntul Chiril al Ierusalimului, în una dintre catehezele sale, spune așa: "Crezul conține în sine ca într-un sîn, în puține cuvinte, toată cunoștința evlaviei". Partea a doua a Crezului s-a completat la anul 381, cînd a avut loc, în orașul Constantinopol, cel de al doilea sinod ecumenic. 
Crezul în totalitate este ca un cod religios, este format din 12 articole de credință, ceea ce ne aduce aminte de cei 12 apostoli, care, după Înălțarea la ceruri, au propovăduit dreapta credință și învățătura creștină ortodoxă la toate popoarele. Crezul este rodul conlucrării între harul Duhului Sfînt și autoritatea Păstorilor Bisericii. Atunci cînd rostim împreună cu voce tare Crezul în Biserică, ne întărim și mai mult convingerea că împreună formăm marea familie creștină, că avem același Tată ceresc și ne împărtășim din aceleași Sfinte Taine ale Bisericii. Atunci cînd zicem Crezul, în acele momente ne simțim una cu Apostolii, mucenicii, cu Sfinții Părinți, cu moșii și strămoșii noștri. Ei au mărturisit aceeași credință vie, autentică, și noi la fel trebuie să procedăm și să o lăsăm ca zestre urmașilor noștri. Crezul are puterea de a păzi și a asigura unitatea Bisericii, în legătura dragostei și a păcii. Crezul este lumina credinței noastre. Psalmistul David spune așa: "Făclie picioarelor mele este legea Ta, Doamne, și lumină cărărilor mele". (Ps. 118, 105) Să ne ajute bunul Dumnezeu să fim cu toții apărători și mărturisitori ai Evangheliei lui Hristos!

MARE ESTE DUMNEZEU!
HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU