Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3996 > Religie Nr. 3996 de sambata, 10 septembrie 2011  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Religie

14 septembrie


Înălțarea Sfintei Cruci

articol de: Preot prof. dr. NEGOIȚĂ Iulius Paul

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este zi de post, zi de rugăciune, zi de smerenie creștină. Pentru întreaga creștinătate sărbătoarea aceasta înseamnă un popas cutremurător în fața celei mai mari dureri care a chinuit vreodată un trup și a întristat un suflet omenesc, în care nu era nici umbră de păcat, nici vină, nici ură. Lumea, omenirea, L-a osîndit la moarte pe Iisus - Care era ziditor de viață și izbăvitor din moarte, pentru că această omenire era compromisă încă de la strămoșul ei Adam, prin păcatul neascultării față de Dumnezeu.
Toată ura nesocotită și nejustificată a acestei omeniri s-a concentrat în lemnul masiv al crucii care a fost înfiptă pe muntele Golgotei. Răstignitorii au crezut că nimicesc o putere de care le era teamă și ucid o viață de care ei n-aveau nevoie... Dar de fapt, prin fapta lor, au sporit puterea lui Iisus la infinit, iar viața I-au făcut-o fără de moarte. Lacrimi multe au curs atunci și mai curg încă din ochii îndurerați ai lumii... Și cît sînge s-a revărsat din curatul Trup al Mîntuitorului! Lumea s-a înspăimîntat și trăiește încă groaza cutremurătoarelor patimi, care s-au făcut pentru această lume. Jertfa sfîntă a lui Iisus a fost atît de prielnică pentru creștinătate, încît veacuri după veacuri această creștinătate s-a închinat cu smerenie în fața crucii, pomenind cu evlavie sfintele chinuri ispășite pe ea... Aceste umilitoare patimi ni le istorisește Sfîntul Ioan Evanghelistul: scuipări și loviri și ocări și cruce și groapă, pe toate le-a îndurat nevinovatul Iisus... Și ca să nu se uite vreodată această neînchipuită patimă, Biserica a dat creștinilor încredințarea pentru vecii vecilor, de a mărturisi adevărul despre jertfa pe cruce a lui Iisus ceea ce noi și facem la Sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie cînd zicem:

"Iisus S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat".

Evenimentul pe care Biserica îl comemorează astăzi, este legat de acele întîmplări din veacul al 4-lea d. Hr. Cînd împărăteasea Elena, mama împăratului Constantin cel Mare a vizitat locurile sfinte care aminteau de viața și suferințele Mîntuitorului. Ea a vrut să vadă, cît mai era cu putință, urmele pașilor lui Hristos, sau măcar atît cît mai rămăsese, după ce Ierusali­mul fusese dărîmat de genera­lul roman Titus, la anul 70 d. Hr., din ordinul împăratului Vespasian. Pelerinajul pe Golgota a fost pentru Sfînta Elena un adevărat drum al crucii, care nu i-a istovit trupul bătrîn și obosit, ci mai mult i-a tulburat cugetul și sufletul, căci în locul crucilor a găsit urmele religiilor idolatre. Trecuseră 300 de ani de uitare, cu vremuri tulburi pentru Biserică și cu aspre prigoane din partea păgînilor. Vizita aceasta i-a născut dorința arzătoare de a căuta, de a afla și de a readuce spre cinstire creștinilor Sfînta Cruce. Dorința împărătesei a fost împlinită de patriarhul Macarie al Ierusalimului, care a aflat locul unde fuseseră îngropate cele trei cruci și prin semn minunat s-a dovedit Crucea lui Iisus, Care mai purta încă pe brațul ei de sus inscripția pusă de Pilat la răstignire:

"Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor"...

Odată descoperită, Crucea Domnului a fost dusă cu mare alai, cu cler și credincioși, la biserica Învierii din Ierusalim, cu intonarea imnului de laudă:

"Crucii Tale ne închinăm Hristoase și sfîntă Învierea Ta o lăudămși o mărim..."

În biserică, împărăteasa a îngenunchiat și împreună cu ea tot alaiul, iar patriarhul a înălțat Sfînta Cruce în fața poporului, ca toți cei de față văzînd-o și închinîndu-se ei, să se îndulcească de vederea lemnului dătător de viață... Și luînd putere de la ea, toți să mărturisească urmașilor des­pre Înălțarea Sfintei Cruci... Acum, iată-ne și pe noi cei de azi, stînd aici în fața crucii și ne întrebăm pe bună dreptate, ce facem? Ce atitudinene luăm noi față de Crucea Domnului? Sîntem noi solidari cu Mîntuitorul, ca să-I urmăm pilda vieții, așa cum El a fost solidar cu noi, cînd a luat asupra Sa greaua sarcină a păcatelor noastre? Avem noi deplin lămurit în conștiința noastră înțelesul etern al răscumpărării prin jertfă? Ne este nouă limpede răspunderea pe care o avem față de cel care a ispășit totul pentru noi? În fața acestui Iisus pironit pe Cruce, de bună voie, ca să ne facă pe noi oameni cu sufletul eliberat de povara căderii, în fața acestui lemn sfînt și de trei ori fericit, nu putem lua decît poziția iubirii, a recunoștinței și a renașterii noastre spirituale. Dacă a crescut ceva în sufletul omenirii, de două mii de ani încoace, mai bun, mai curat, mai însuflețitor, mai dumnezeiesc, a crescut din rodnicia sîngelui jertfit cu atîta iubire, și cu atîta dărnicie pentru noi, pentru noi oamenii și pentru mîntuirea noastră! Jertfa de pe Golgota, ca orice jertfă făcută pentru ideal a căpătat atunci, în clipa tristă a răstignirii, autoritatea și va­loa­rea unei veșnice forțe crea­toare, egală cu veșnica forță creatoare a dumnezeirii însăși. De aceea, totdeauna, orice faptă măreață, menită să înalțe omenirea pe culmile desăvîrșirii și ale sfințeniei, se încheagă numai din jertfă. Exemplul adevăratei jertfe creatoare este jertfa Tatălui Ceresc, care din iubire a trimis pe Fiul Său în lume, în mij­locul lumii păcătoase... De asemenea, exemplul adevăratei jertfe creatoare este și jertfa Fiului, care a urcat pe crucea Golgotei pentru izbăvirea noastră a oamenilor, a fraților Săi... O asemenea jertfă nu are egal în lume.

Dar ce este Golgota?

Cînd zicem Golgota, înțelegem Crucea și pe cel răstignit pe ea! Crucea este taina ascunsă, după care a jinduit prin veacuri lumea întreagă... În Crucea lui Iisus se dezleagă toate tainele Providenței. Sub piroanele ce străpung mîinile și picioarele Răstignitului, stă adunat tot păcatul lumii. În pironirea de pe Golgota s-a țintuit deapururi toată greșeala omului ce trăia sub lege... Ce grai are Crucea, ce taină ascunde ea? Este semnul suferinței și al morții lui Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii! Este semnul mîntuirii oamenilor, este semnul lui Hristos!

Crucea este semnul creștinilor!

Iar Răstignitul de pe ea este cel care a ispășit nu pentru păcatele Lui, căci n-avea păcate, ci a suferit pentru ale altora, cu conștiința că îndreaptă pe cei căzuți și că face să biruiască binele. Asemenea ispășire devine jertfă. Căci jertfa, cum am spus și mai înainte, nu este altceva decît suferință și moarte, este dăruire, cu scopul ispășirii pentru vina altora... Crucea de pe Golgota a fost cea mai curată jertfă de ispășire. Iisus a murit pecetluind învățături dumnezeiești, prin care au scăpat de la moarte sigură și veșnică, nu un om, o familie sau un popor, ci întreaga lume care îl cunoaște, care îl adoră... În lemnul Crucii lui Hristos s-a adunat iubirea nemărginită a dumnezeierii și tot aici, de veacuri s-a cristali­zat idealul spiritual al lumii.

Făurită ca instrument de tortură, Crucea s-a schimbat în argument suprem al iubirii

De două mii de ani, Crucea predică neamurilor că din ura pornită împotriva dreptății și adevărului, izvorăsc biruințe pentru iubire și pentru virtuțile ce nasc din ea. Cei care au hotărît răstignirea, au grămădit pe Golgota munți de ură,inconștiență și animalitate, ca să-L nimicească pe Iisus, dar au văzut uluiți cum prin cruce se glorifică și se înalță iubirea, binele suprem și Dumnezeirea. Omul a vrut să înfrunte cerul și în schimb a văzut cum din nesocotința lui ură, s-au întins în cele patru zări ale lumii, brațele ocrotitoare ale crucii, ale iubirii...

În fața noastră stă înălțată Crucea cea sfîntă și sfințitoare. Nu Hristos trebuia să fie întins pe lemnul ei, ci noi oamenii trebuia să fim pironiți acolo, noi cei copleșiți și apăsați de păcate... Însă Mîntuitorul ne-a scutit de acest chin, de această cruntă ispășire, și ne-a luat El locul. Nu ne-a cerut în schimb nici un preț pentru acest sublim serviciu pe care ni L-a făcut. El a făcut-o din iubire pentru noi... Ne-a recomandat doar, să avem grijă și să prețuim chipul și asemănarea noastră cu Dumnezeu, adică să avem grijă de a ne interesa de propriul nostru suflet ca să nu-l pierdem.

Căci noi n-avem aici pe pămînt cetate stătătoare, ci locul nostru este înn Casa Tatălui, în cer, unde sînt multe locuri pregătite. Cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci și cu folosințele tututror sfinților, să pornim cu curaj pe drumul care ne duce spre cucerirea unui loc de cinste în sînul Tatălui. În această încercare a noastră de a lua cu năvală cerul, noi nu sîntem singuri: ne ocrotește Sfînta Cruce, ne vegheză Biserica.

Ea, Biserica, ne încurajează pe drumul nostru și se roagă pentru noi:
"Mîntuiește, Doamne, poporul Tau și binecuvîntează moștenirea Ta. Biruință binecredinciosului popor asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău"...

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU