Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3651 > Religie Nr. 3651 de sambata, 24 iulie 2010  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Religie

Curajul Credinței

articol de: Sava BOGASIU
Prin fiecare Evanghelie pe care noi o auzim la Sfînta Liturghie ne vorbește  Însuși Mîntuitorul Hristos, care ne cheamă părintește la El: "Îndrăzniți, Eu sînt; nu vă temeți!" (Matei, 14, 27).  Tot de la Mîntuitorul Hristos ne-au rămas și aceste cuvinte: "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine că sînt blînd și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară" (Matei 11, 28 - 30). Chemarea lui Iisus adresată nouă este mereu actuală, deoarece El este același după cum ne spune Sfîntul Apostol  Pavel: "Iisus Hristos, ieri și azi și  în veci, este același" (Evrei 13, 8).  La Mîntuitorul trebuie să venim "cu credință, cu dragoste și frică de Dumnezeu". Evanghelia din duminica a opta după Rusalii (Matei 14, 22 - 36) scoate în evidență curajul credinței pe care trebuie să-l avem în această apropiere ființială de Mîntuitorul Hristos.Credința creștină înseamnă încredere totală în existența și lucrarea divină a Mîntuitorului Iisus Hristos care este într-adevăr "Dumnezeu adevărat din Dumnzeu adevărat". Drumul credinței noastre la Mîntuitorul Hristos este plin de încercări, temeri, îndoieli, neputințe care ne vin de la diavol, căruia nu-i place deloc apropierea noastră de Dumnezeu. Viața noastră fără de Dumnezeu se poate asemăna cu șederea apostolilor în acea corabie învăluită de valuri și cuprinsă de bezna întunericului înspăimîntător. Una este să te afli într-o primejdie ziua și alta să te afli noaptea. Una este să vezi necazul, prăpădul care vine asupra noastră ziua, cînd noi mai putem face ceva, măcar să ne ferim sau să știm ce ni se întîmplă în final și alta este noaptea, cînd nu știi de unde vine primejdia și cum se prezintă ea în realitate.

Credința este ca o lumină care ne luminează și ne descoperă calea salvării noastre, chiar și dintr-o situație critică. Necredința este în sine un întuneric ființial care produce haos, îndoială și care ne împinge la deznădejde și frică totală.Atîta timp cît apostolii au stat în corabie fără de Dumnezeu au trăit momente groaznice din cauza dezlănțuirii naturii înconjurătoare care este influențată negativ de răutățile noastre ale oamenilor. Păcatele noastre se răsfrîng asupra naturii pe care o pun în mare pericol.Una din cîntările religioase de la slujba înmormîntării începe cu aceste cuvinte: "marea vieții..." și care vrea să ne spună că viața fiecăruia dintre noi se compară cu orice mare sau apă care-și poate schimba repede starea existențială.Mîntuitorului Hristos îi pasă de noi, ba mai mult vine spre noi chiar și atunci cînd renunțăm la El, prin încrederea noastră uneori doar în forțele noastre și în ajutorul celor din jurul nostru.Apropierea imediată a lui Iisus față de apostolii care se aflau în mare pericol de naufragiu denotă bunătatea fără de margini a lui Dumnezeu față de noi oamenii.

Evanghelia ne spune că: "văzîndu-L umblînd pe mare, ucenicii s-au înspăimîntat, zicînd că este nălucă și, de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată zicîndu-le: «Îndrăzniți, Eu sînt; nu vă temeți!»" (Matei 14, 26 - 27). Frica este dușmanul de moarte al credinței. La mulți dintre noi încă ne mai este frică să manifestăm cre­dința noastră în Dumnezeu. Frica este un mare păcat. Credința în Dumnezeu este în schimb o mare virtute la care se ajunge cu multă jertfă.Ca să ajungem la Dumnezeu trebuie să avem și mult curaj ca să trecem peste toate obstacolele care apar în calea vieții noastre. Avem mare nevoie de curaj, de îndrăzneală, de perseverență spre acest drum al apropierii noastre de Dumnezeu: "Îndrăzniți, Eu sînt;  nu vă temeți!".Credința religioasă în noi devine puternică prin trăirea ei în adîncul ființei noastre. Credința adevărată se transformă în certitudine și convingere. Credința ne dă motivație să nu renunțăm la legătura noastră de suflet cu Dumnezeu, care se identifică cu Adevărul. Atunci cînd descoperim Adevărul ne încredem cu adevărat în El și prindem curaj ca să nu rămînem văduviți și de El. Adevărul ne face puternici și ne dă forța spirituală de a nu ceda la El. Lui Dumnezeu nu-i plac oamenii fricoși și nici cei îndoielnici sau care n-au statornicie pe drumul vieții.Prezența lui Dumnezeu tot timpul cu noi, pînă la sfîrșitul veacurilor, ne dă mult curaj: "Iată Eu voi fi cu voi pînă la sfîrșitul veacurilor" (Matei 28, 20) ne asigură Însuși Mîntuitorul Hristos! Sfîntul Apostol Ioan spune că acolo unde este iubire adevărată dispare orice frică omenească: "În iubire - zice el - nu este frică, ci iubirea desăvîrșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvîrșit în iubire." (I Ioan  4, 18).

Atunci cînd luăm parte la Sfînta Liturghie, auzim cuvintele preotului cu voce tare înainte de momentul Sfintei Împărtășanii: "Cu frică de Dumnezeu, cu cre­dință și cu dragoste să vă apropiați...". În acest înțeles liturgic, "frica de Dumnezeu" înseamnă teama de a nu-L pierde pe Dumnezeu prin păcatele sau gîndurile rele care nutresc în noi. Întotdeauna cînd sîntem în brațele mamei ne simțim în siguranță și ipostaza ne inspiră multă dragoste . La fel se întîmplă și cînd avem pe Mîntuitorul Hritos prin Sfînta Împărtășanie și prin rugăciu­nea liturgică. Pierderea lui Dumnezeu ne dă neîncredere, teamă, sfială și dejnădejde. Credința este o forță spirituală uriașă care ne face să urcăm treaptă cu treaptă  spre Dumnezeu. Cu cît  mai multă lumină în noi, nu ne mai speriem de întuneric. Lumina cheamă lumina, iar întunericul aduce mai multă negreală de natură fizică, dar și spirituală.Credința autentică, deplină și convingătoare ne face să fim plăcuți înaintea lui Dumnezeu, după cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel în Epistola către  Evrei: "Fără de credință nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu" (11, 6). Credința adevărată în Dumnezeu și fără îndoială este socotită de Dumnezeu ca fiind dreptate (Romani  4, 18 - 22). Devenim mai drepți pe măsură ce ne încredem și mai mult în existența și lucrarea lui Dumnezeu. În fața unui om credincios, pătruns de Adevărul dumnezeiesc, nimic nu mai stă împotrivă ca să-l vatăme. "De veți avea credință cît un bob de muștar și veți zice muntelui ridică-te și te aruncă în mare și nu se va îndoi, se va împlini lui".Din această pericopă evanghelică reținem următoarele:
- Mîntuitorul Hristos are putere deplină asupra naturii înconjurătoare. Cosmosul se supune lui Dumnezeu.
- Domnul Iisus Hristos vine în întîmpinarea noastră chiar și în momentele de îndoială. El ne întinde mîna ca și lui Petru.
- Biserica este asemenea unei corăbii. În Biserică ne simțim mereu în siguranță. La cîrma Bisericii se află Însuși Mîntui­torul nostru, Iisus Hristos,  care să ne binecuvînteze pe noi toți.
Amin! MARE ESTE DUMNEZEU!

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Pescuirea minunată
Începuturi și prefigurări ale Sfintei Cruci (II.)

Click aici pentru toate articolele din categoria Religie

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU