Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2530 > Punct de vedere Nr. 2530 de marti, 7 noiembrie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Punct de vedere

Stînga e ca dreapta

Confuzia s-a adîncit și pe fondul lipsei unor platforme coerente și a unor programe de guvernare coerente. Deciziile în orice domeniu s-au luat conjunctural, deseori plecîndu-se de la diferite interese de grup. Nu am avut dreapta sau stînga, ci doar răsuciri ale unor oameni în jurul unui nucleu central care le reprezenta interesele. În Uniunea Europeană, însă, lucrurile stau cu totul și cu totul diferit. Partidele fac parte din mari familii, cu tradiție de sute de ani. Iar acțiunile lor în diferitele ipostaze concrete ale actului guvernării sînt previzibile, în conformitate cu doctrina și cu ideile lor politice. Astfel, dacă filosofia liberală presupune o scădere a taxelor și impozitelor și o mai mică implicare a statului în economie, orice partid liberal din UE va acționa în consecință o dată venit la putere. Pentru că însuși cîștigul electoral este dat nu de preferința cetățenilor pentru o personalitate sau alta, ci de felul cum aceștia își percep nevoile în următoarea perioadă. Iar dacă se consideră, la nivelul oamenilor simpli, că este nevoie de o mai mare protecție socială, atunci vor fi preferate partidele social-democrate. Tot așa cum o poziție echilibrată, dincolo de excesele social-democraților sau ale liberalilor, este reprezentată de partidele de centru, partidele populare, în acest moment aflate în topul preferinței europenilor. În România, însă, un partid liberal și unul care, mai nou, a devenit popular se chinuie să meargă mai departe în alianță. La alegerile pentru Parlamentul European, Alianța DA va crea un fel de liberalo-populari. Mecanismul este unul de invenție românească: cele două partide vor candida pe liste comune și vor stabili un procent de reprezentare. Acest procent va fi, probabil, de unu la unu - adică din doi parlamentari aleși, unul va fi de la PD, celălalt de la PNL. După terminarea alegerilor, Alianța nu va mai avea nici o relevanță, fiecare văzîndu-și de drum: unii spre popularii europeni, alții spre liberali. Trebuie înțeles, însă, un lucru - alegerile pentru Parlamentul European nu au ca finalitate guvernarea unei țări. O coaliție între liberali și populari ar putea fi înțeleasă la alegerile din 2008, atunci cînd s-ar pune problema să vină cu un program comun de guvernare. În funcție de acest program, cetățenii ar hotărî dacă îi votează sau nu. Pentru Parlamentul European, însă, coaliția nu poate fi decît conjuncturală, pentru că nu are ca finalitate decît cîștigarea alegerilor. După ce alegerile vor fi cîștigate, fiecare își va lua jucăriile și se va duce în treaba lui...

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU