Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2622 > Punct de vedere Nr. 2622 de vineri, 2 martie 2007  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Punct de vedere

Un președinte nefrecventabil

Băsescu și Tăriceanu sînt atît de rău certați, încît nici măcar relații instituționale nu mai pot întreține, așa cum îi obligă fișa postului. Au ajuns la penibilul de a-și transmite mesaje prin intermediari, aflîndu-se umăr la umăr la aceeași masă.
Eu nu știu prea bine cîtă educație i-au putut oferi părinții lui Băsescu, dar atitudinea lui mi se pare lipsită de cel mai elementar bun simț. Nimeni nu-i cere unui ins buruienos ca Băsescu, care și-a petrecut adolescența spălînd puntea bricului "Mircea" și îmbătîndu-se cu camarazi de la Școala de Marină Militară, să gîndească și să se comporte ca un lord. Lui Băsescu nu-i stă bine nici cu cravată, darmite cu papion și garoafă la butonieră. Ca președinte însă, am pretenția, de simplu elector, să nu-și bată joc de imaginea țării pe care o conduce. Este inadmisibil ca un președinte să înșface, la o sindrofie cu pretenții, paharul de whisky din mîna unei cucoane gomoase și să hăhăie ca un brotac în rut.
Am nevoie, ca român, de un pic de considerație. M-am săturat să-l aud seară de seară pe șeful statului dînd telefon la televiziunile unde-l critică unul și altul. E președinte și, ca atare, trebuie să înțeleagă că poate fi făcut zob de un ziarist, fără ca el, ca prim om al țării, să simtă nevoia să-l pună la punct, la ora două noaptea. E falsă teoria că sîntem un popor de maneliști care l-a votat pe Băsescu pentru că-i un măscărici. Asta e o manipulare ce vine dinspre Serviciile secrete, fidele Cotrocenilor. Realitatea este că Băsescu a devenit un președinte nefrecventabil și pentru simplii români, cu o minimă cultură a conviețuirii. Dar, mai ales, pentru occidentalii cu pretenții. Numai Egiptul îi mai dă atenție. Nu se știe pînă cînd.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU