Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3107 > Prima ora Nr. 3107 de miercuri, 8 octombrie 2008  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 18





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Prima ora

Principele Radu, în vizită la Buzău

articol de: (L.R.)

În data de 14 octombrie, la invitația Asociației Literare Ra-Libris, Principele Radu va sosi la Buzău, însoțit de consiliera sa Cristina Parii, unde va poposi timp de două zile. La orele zece, Alteța Sa va face o vizită la Colegiul Agricol "Dr. C. Angelescu", unde va avea o întrevedere cu cadrele didactice și elevii. Urmează o scurtă excursie la Vulcanii Noroioși, la Seminarul Teologic Monahal de fete și la Mănăstirea din Rătești. La orele 15,00, Radu Duda va vizita colecția de artă contemporană "Marieta și Bucur Chiriac", aflată la Muzeul Județean.

Spectacol la Teatru

În onoarea sa, la Teatrul "George Ciprian" se va organiza un spectacol "Gala Șezătorilor Ra-Libris" de muzică ușoară, populară, dansuri și poezii, susținut de copiii Asociației Literare "Ra-Libris" de la școlile din Poșta Cîlnău, Sărulești, Liceul de Artă și Seminarul Teologic. Vor fi prezenți artiști, poeți și scriitori buzoieni, printre care : Laurențiu Cazan, Radu Cîrneci, Nicolae Datcu, Radu Voinescu. În data de 15 octombrie, Principele Radu va pleca pe Valea Buzăului, la Siriu și Nehoiu. 

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU