Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3390 > Politica Locala Nr. 3390 de marti, 15 septembrie 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala  

Pedeliștii, cu colidul?

Chiar dacă nu au, în acest moment, un candidat oficial, pedeliștii din teritoriu s-au apucat să strîngă, în mod serios, fonduri pentru campania electorală a actualului președinte, Traian Băsescu. Cel puțin, asemenea informații ne parvin din presa Centrală, care susține că, printr-o decizie a B.P.N. al P.D.-L. transmisă, tuturor filialelor din țară, se solicită o "cotizație de campanie" de un milion de euro. Nu știm dacă la Buzău respectivul document a ajuns sau nu, dar, în eventualitat [...]


 

Un candidat ca oricare altul

Modul în care au decurs, pînă acum, "ostilitățile" între formațiunile politice care și-au anunțat intenția de a-și promova propriul candidat în alegerile prezidențiale din această toamnă demonstrează că vom avea parte de o campanie electorală marcată de acuzații reciproce, dezvăluiri și lovituri sub centură. Este clar, pentru oricine, că ne pregătim de o luptă crîncenă pentru fotoliul din Palatul Cotroceni. Metodele de abordare a luptei, par a fi, însă, diferite. Dacă Mircea Geoană și [...]


 

Fie că a negociat, fie că nu cu P.D.-L.

Liberalul Titi Holban atacă guvernul Boc

El susține că actualul Cabinet sfidează legea fundamentală a țării


Se zvonea, cu ceva timp în urmă, că deputatul liberal Titi Holban ar fi vrut să migreze la altă formațiune politică, la P.D.-L. Zvonurile privind ceva negocieri care s-ar fi purtat între deputatul liberal și conducerea democrat-liberalilor au fost, însă negate de cel vizat. Săptămîna trecută, însă, după ce s-a văzut din nou între colegii liberali din Camera Deputaților, Titi Holban pare a-și fi reluat locul de critic al actualei guvernări. Pe cale de consecință, el s-a adresat plenului printr-o [...]


 

Cezar Preda, obligat să înghită

I s-a impus de la București

Cezar Preda, obligat să înghită "broasca rîioasă" numită Mocanu

Se dau lupte grele pentru intrarea lui Mocanu și a fiului său în PD-L


Președintele PD-L, Cezar Preda, se află în situația de a accepta fără crîcnire o decizie luată la Centru, recent, și, se pare, fără să fie consultat. Practic, Preda va trebui, peste capul său, să-l accepte, în curînd, pe unul dintre cei mai mari rivali politici ai sai din ultimii ani, actualul președinte al Consiliului Județean,Victor Mocanu, în acest moment, membru al P.S.D., cel care a intrat într-un grav conflict cu recent confirmatul președinte al social democraților, senatorul Ion Vasile. P [...]


 

Pesediștii au mînă liberă

Veștile despre intenția pedeliștilor de a rupe protocoalele de colaborare cu pesediștii, în toată țara, nu puteau să-i lasă fără replică pe aceștia din urmă.Mircea Geoană a afimat că, de la Centru s-a transmis tuturor filialelor P.S.D. "să ia deciziile care li se par în interesul partidului și al alianței PSD-PC și al celor pe care îi reprezintă". Cu alte cuvinte, organizația județeană a P.S.D., condusă de senatorul Ion Vasile, are mînă liberă să procedeze așa cum crede de cuviință. Ce [...]


 

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU