Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3260 > Politica Locala Nr. 3260 de luni, 13 aprilie 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala  

Sarcini concrete pentru Boșcodeală?

Conducerea Centrală a democrat-liberalilor a ajuns la concluzia că s-ar fi aliat, întru guvernare, cu "două P.S.D.-uri", exasperați fiind de tot mai desele atacuri ale liderului social-democrat, Mircea Geoană, împotriva celor stabilite în coaliție.Așa cum știm cu toții, cele două P.S.D.-uri de care a făcut vorbire secretarul-general al P.D.-L., Vasile Blaga, există de mai mult timp la Buzău, fiind reprezentate de senatorul Ion Vasile, respectiv primarul Constantin Boșcodeală. Ce se [...]


 

Ce fel de audit e ăsta?

Abia întors de la București, unde nu s-a adaptat navetei, Dan Răspopa, șeful de la Sala Sporturilor, a găsit acasă numai probleme. Cineva pare că-i poartă sîmbetele, deși omul nu recunoaște asta, însă, cert este că Finanțele i-au și făcut un control drastic, la Direcție, și nu i-au găsit nimic. Verificarea a fost comandată, spun sursele noastre, căci Răspopa a supărat rău un șef de partid. Culmea este că, acum, și de la București s-a trimis un audit, adică de la însuși ministrul Sporturilor, [...]


 

Țară de uituci

Primarul Bucureștilor, nu știu dacă voit sau nu, a scăpat o declarație fulminantă, într-o discuție televizată. Sîcîit cu întrebări, Oprescu a spus, pe finalul unei emisiuni, că, în cazul unui cutremur, comparabil cu cel din martie 1977, în București ar fi 500.000 de morți. O cifră halucinantă, care nu necesită prea multe comentarii. Dacă lucrurile sînt atît de grave, atunci pot spune că în ultimii 20 de ani, de cînd avem această caricatură de viață democratică, nepăsarea autorităților în aces [...]


 

Efectele rectificării bugetare

"Falimentul administrațiilor locale"

Deputatul liberal Titi Holban susține că sumele mai mici de la buget vor afecta comunitățile locale


Liberalul Titi Holban, deputatul Colegiului nu­mă­rul 3, susține că rectificarea bugetară va aduce mai puțini bani și în administrațiile locale ale județului Buzău.Urmarea va fi că, la rîndul lor, primăriile vor fi obligate să facă și ele rectificări bugetare, evident negative, ceea ce se va răsfrînge asupra comunităților locale. "După ce în campania electorală, P.D.-L. și P.S.D. au oferit românilor promisiuni fără acoperire, cîștigînd voturi prin minciună, acum Guvernul le oferă incompe [...]


 

Taxa forfetară îi contrariază și pe unii pedeliști

Ei propun, ei se opun!

Taxa forfetară îi contrariază și pe unii pedeliști

Deputatul P.D.-L. Valeriu Alecu este împotriva noului mod de fiscalizare


Introducerea impozitului forfetar de către actualul guvern pare a fi mărul discordiei în
interiorul alianței de guvernare, în timp ce opoziția se pronunță ferm împotriva unei asemenea măsuri. Liberalii, conform afirmațiilor conducerii Centrale a partidului, intenționează să declanșeze o adevărată campanie împotriva impozitului forfetar, pe fondul unor calcule din care rezultă că măsura guvernului ar aduce 500.000 de șomeri în plus.

Liberalii, campanie împotrivă
De la Centru, [...]


 

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU