Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5882 > Politica Locala Nr. 5882 de miercuri, 29 mai 2019  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 34





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

O scurtă analiză parțială


P.S.D. Buzău, nici cîștigător, nici perdant al Europarlamentarelor

Cum au pierdut social-democrații orașele Buzău și Nehoiu, dar au cîștigat în județ

articol de: Doru GHEORGHIADE

O analiză mai atentă a rezulta­telor oficiale înre­gistrate la alege­rile europarlamentare de duminică, aferente județului Buzău, ne arată o realitate foarte interesantă. Vedem, așadar, că P.S.D. a cîștigat în mediul rural cu un scor care plasează organizația județeană social-democrată pe locul 6 pe țară în clasamentul intern, în schimb a pierdut în municipiul reședință de județ în fața U.S.R.-Plus, dar și la Nehoiu unde au cîștigat liberalii. 

Prima explicație a situației de mai sus ar fi că în mediul rural directiva a fost ca primarii să scoată oamenii la vot, dar nu să fie primii în țară. În schimb, în municipiul Buzău analiza e mai complicată, ce trebuie făcută separat, însă, pesediștii buzoieni au ocupat locul 6 la nivel central cu 33,4 % după Teleorman 47% Olt 44,5% Olt 44,5% Dolj 40%. Iată rezultatele finale publicate de B.E.C.:

Județul Buzău:

Partidul Social Democrat - 33,46%;
Partidul Național Liberal - 21,92%;
Alianța 2020 (U.S.R.-PLUS) - 14,40 %;
PRO România - 10,97%;
Alianța Liberalilor și Democraților - 6,70%;
Partidul Mișcarea Populară - 5,20.
 

Muncipiul Buzău: 

Alianța 2020 (U.S.R.-PLUS) - 24,1%;
Partidul Social Democrat - 23,1%
Partidul Național Liberal - 18,05%.
 

La nivel național, clasamentul arată în felul următor:

Partidul Național Liberal - 27,98%;
Partidul Social Democrat - 23,47%;
Alianța 2020 (U.S.R.-PLUS) - 23,05%;
PRO România - 6,71%;
Partidul Mișcarea Populară - 5,97%;
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România - 5,48%;
Alianța Liberalilor și Democraților - 4,28%.
 

Întorcîndu-ne la P.S.D. Buzău este limpede pentru oricine cunoaște puțină politică românească faptul că deputatul Marcel Ciolacu a gestionat aceste alegeri europarlamentare astfel încît să poată reveni în prima linie a partidului în momentul în care Liviu Dragnea va fi "ieșit din joc", ceea ce s-a întîmplat, cum știm, luni seară. Fapt despre care unii "inițiați" știau și se pregăteau pentru poziționarea corectă la momentul oportun.

Cum ar fi mai bine

De altfel, la ora redactării acestui material, numele lui Marcel Ciolacu era vehiculat ca fiind în pole-position pentru ocuparea funcției de secretar-general al partidului, în locul lui Codrin Ștefănescu. Dar, dincolo de luptele interne din P.S.D., partid aflat în acest moment alături de A.L.D.E. la guvernare pentru județ este mai bine ca buzoienii, indiferent de culoarea politică, să reprezinte comunitatea la nivelurile centrale de decizie. Pentru ca, pîna una alta, multe decizii și încă mulți bani nu pot veni decît de acolo.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Avem un nou guvern! Ce se întîmplă la Buzău

Click aici pentru toate articolele din categoria Politica Locala

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU