Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5017 > Politica Locala Nr. 5017 de miercuri, 12 august 2015  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 20





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Cum era de așteptat


Operațiunea de "Deuseleizare" s-a produs!

11 foști liberali, bănuiți că au blaturi cu P.S.D., au fost "rași" din structurile de conducere a aripii P.N.L. tradițional

articol de: Doru GHEORGHIADE
Operațiunea de "Deuseleizare" s-a produs!
 

Operațiunea de eliminare din structurile de conducere ale noului P.N.L. a celor socotiți de către actuala condu­cere ca fiind în în­țele­gere cu P.S.D., a trecut de prima etapă. Astfel au fost excluși Emilian Drăgoi, Ion Ene, care și-au anunțat inițial demisia, Cristi Romanescu, Vasile Ola­riu, Alexandru Toma, Gheorghe Vornicea­nu, Elena Stroe, Marina Grama, Violeta Vîlcu, Mihai Stolojanu și Liviu Barbu.   

Ieri, copreședintele Dorin Bădulescu a ieșit într-o conferință de presă alături de revenitul Ioan Caton Mateeșescu și Nicolae Mărăcine transmițînd că s-au făcut schimbări importante în componența Biroului Permanent Teritorial al facțiunii peneliste tradiționale. Nu e foarte clar că au fost excluși unii și aduși alții în grupul celor 45 de membri ai biroului sus citat, mai ales că cei dați afară au ajuns în această postură prin alegeri interne. Așadar e posibil ca listele noi să aibă acceptul Bucureștilor, iar numirile să se fi făcut după același tipic în baza căruia a fost impus la copreședinția P.N.L. Buzău însuși Dorin Bădulescu.

Acțiune de care nu este străin nici celălalt copreședinte, deputatul Cezar Preda, care reprezintă fostul P.D.L. dar, mai ales, secretarul general Marian Petrache care a fost primit cu ostilitate cînd a venit la Buzău de liderii tradiționali apropiați fostei conduceri reprezentate de Cristi Romanescu. Prin urmare, e posibil ca exclușii să fie fix aceia care l-au luat la rost pe Petrache.

În acest context, Bădulescu a spus că prim-vicepreședinți ai facțiunii liberale sînt acum Ioan Caton Mateeșescu, acesta din urmă reîntors la matcă după un periplu pe la P.L.R.-ul lui Tăriceanu. De asemenea, vicepreședinți au rămas cei doi parlamentari de Buzău ai PNL, anume senatoarea Doina Tudor și deputatul Erland Cocei. Din conducerea fostului P.N.L. mai fac parte profesorul
Dumitru Ene, fost inspector general școlar, primarul din Berca Valeriu Marcu, fostul vice Constantin Ionescu, avocatul Ionuț Iuga, Lucian Tănase, Ion Nicolae și Marieta Boroș.

Cele trei categorii

Dorin Bădulescu a mai relatat și în ce bază s-au făcut operațiunile numite și de "Deuseleizare". El a zis că "unii nu și-au mai dorit să facă parte din structuri, pe alții nu i-am mai dorit eu, iar altă parte au preferat să facă un pas în spate sau în lateral."

Apoi copreședintele Bădulescu a previzat că au fost readuși în structurile de conducere ale grupului P.N.L. tradițional pe fostul primar Stan Stan de la Mihăilești, pe Nicu Năstase fost primar de Smeeni sau pe Gheorghe Lazăr, fost primar al comunei Poșta Cîlnău.

Caton, despre Primărie

În final a luat cuvîntul și Caton Mateeșescu care a spus că bătălia cea mai importantă pentru un partid politic este cucerirea primăriei municipiului reședin­ță de județ. Mateeșescu a mai zis că P.N.L. va trebui să cîștige acest post și a criticat actuala hemoragie de bani publici care se petrece în societățile ce depind de C.L.M. Buzău.

 

COMENTARII

Pety:
Deseulizarea
Acest Badulescu face cele mai multe blaturi cu PSD. Daca este asa de antipesedist de ce nu-i cere finei Alexandru sa-si dea demisia din postul de Inpspector de Istorie. Sa nu uite cate telefoane imi dadea cand eram Inspector General ca sa o numesc
Viespea buzoiana:
Ce ne e Tanda,ce ne e Manda (Fosta uselizare si actuala pedelizare a PNL Buzau)
Interesant acest termen de "DEUSELEIZARE" .poate ne expica badulescu si care este diferenta intre fosta "uselizare" si actuala "pedelizare" a PNL.Cand "inlocuiesti" o garnitura de loaze politice cu alte loaze politice,se cheama bataie de joc.E adevarat ca "schimbarea stapanului e bucuria nebunului",dar nici sa transformi un partid ca PNL Buzau intr-un "ospiciu de nebuni" nu inseamna ca ai facut altceva decat sa mentii "metastazele politice" ce altereaza grav un organisn ca al PNL Buzau,deja bolnav.Pe cine mai reprezentati voi,mai babuini politici?mie,ca membru PNL din 2005,imi este sila ,mila si scarba de acest PNL ajuns pe mana unui tortionar politic ca Preda si slugile jegoase din jurul lui.O sa va mai sustina si voteze SULEA dintre liberalii adevarati.Asa ca,ce ne e Tanda si ce ne e Manda!
ariston:
Singura solutie - un alt partid, alti oameni
Frati buzoieni, nu e nici o sansa sa aducem in fruntea urbei oameni destoinici, cu aplecare catre nevoile noastre...25 de ani s-a incercat asta...nu merge...un alt partid, oameni pregatiti, cinstiti, patrioti...asta ne trebuie !
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU