Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4955 > Politica Locala Nr. 4955 de vineri, 15 mai 2015  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

După ce a experimentat îndelung metoda băgării bățului prin gard


Preda meditează asupra adîncimilor filosofice ale aruncării pietrei în apă

În trecere, le-a mai aplicat o corecție vechilor liberali

articol de: Mirela DUMITRU

Deputatul Cezar Preda, copreședintele filialei locale PNL a recu­noscut într-o con­ferință de presă susținută ieri că în partid sînt nemul­țumiri dar spune că partidul trebuie să meargă mai departe și să se gă­sească soluții pen­­tru a putea păstra integritatea fili­alei.          
"Sîntem în situația în care noi toți cunoaștem cît de profound e proverbul ăla cu unul aruncă o piatră și pe urmă toți cunoaștem cît de profund e proverbul ăla cu unul aruncă piatra și pe urmă toți se chinuie să o scoată. Noi sîntem la faza cu chinuitul să o scoatem. E clar că noi trebuie să mergem înainte, sîntem obligați să mergem înainte și vrem să mergem înainte și atunci încercăm să scoatem piatra asta care nu a făcut deloc bine. Nu mai sînt permise asemenea greșeli", a declarat copreședintele PNL, Cezar Preda.

Cum vine liniștea...

Liniștea în organizația buzoiană ar putea fi adusă de o decizie a Comisiei de Unificare. Totodată, deputatul Preda continuă să-i acuze pe colegii de partid, liberalii tradiționaliști despre faptul că nu fac Opoziție. "Sînt ferm convins că în viitorul foarte apropiat Comisia de Unificare va tranșa și situația de la Buzău pentru că nu se poate, noi facem opoziție cît putem noi cu Preda care place sau nu place, cu consilieri județeni și municipali împotriva PSD-ului. Nu poți să fii pînă la 4 angajat al PSD-ului și după 4 să faci opoziție la PNL, n-ai cum decît dacă ai mintea puțin plecată sau să te gîndești că i-am păcălit, le-am luat numele, le-am luat sigla și poate le luăm și sediile. La noi e mult mai complicat că avem și două sedii cumpărate", a afirmat Preda.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU