Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4726 > Politica Locala Nr. 4726 de marti, 17 iunie 2014  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Înainte de vacanță se constată o


Forfoteală mare pe scena politică

P.N.L. și P.D.L. nu se înțeleg deloc la nivel de județ

articol de: Doru GHEORGHIADE
P.N.L. și P.D.L., așa cum era de prevăzut, nu se vor alia atît de ușor la Buzău, a spus-o chiar liderul din umbră al P.D.L., deputatul Cezar Preda, care a explicat într-o declarație de presă că P.N.L.-ul lui Cristi Bîgiu nu va acționa pentru alierea cu democrat-liberalii decît în urma unor presiuni puternice făcute la Centru.         

Mai mult, Preda l-a acuzat în gazeta pe care o patronează prin intermediari că Bîgiu nu admi­nistrează județul, ci doar propriile interese de afaceri. Asta pentru că întîlnirea finală dintre comisiile de negociere județene ale PNL și PDL s-a soldat, așa cum era de așteptat, cu o pierdere de timp. Ba, mai mult, li­be­ralii au dat afară din partid pe fostul primar liberal de la Nehoiu, Alexandru Corcodel, pe care l-au acuzat că a făcut campanie pentru PDL, partid la care șef al ­fi­li­alei Nehoiu este fiul său, Claudiu Corcodel.

Pedeliști furioși

Decizia luată de Biroul Permanent al PNL pentru Nehoiu i-a înfuriat rău pe pedeliști, răstimp în care PSD va purcede, așa cum spun mai multe surse, la schimbarea unor șefi de deconcentrate unde se află directorii susținuți sau mem­bri ai PNL. Este vor­ba despre directorul ­ge­ne­ral de la Direcția Ju­de­țeană de Finanțe, Petruș Cîrcei, în locul său fiind vehiculate două nume, anume aduce­rea de la Piatra Neamț a lui Liviu Ilie, care a mai condus Fiscul ani buni, sau Cristi Zăvoianu, care a lucrat de asemenea ani în șir la Garda Financiară Buzău. De asemenea, se vorbește despre înlocuirea lui Nicușor Dinulescu de la OPC cu finul familiei Mocanu, fost lucrător la Consiliul Ju­de­țean, Eduard Coman. Se mai vorbește totodată despre schimbarea lui Adrian Vintilescu de la „Prestații Sociale” cu un salariat din interiorul instituției sau despre inspectorul școlar general, Dumitru Ene, în locul său fiind promovată adjuncta Geta Burducea. Pe aceeași listă a înlocuirilor pare a fi trecut și adjunctul de la AJOFM, Valeriu Dimciu.



Dați afară, rînd pe rînd, din P.N.L.,
Familia Corcodel merge, toată, la P.D.L.?
Alianța P.N.L.-P.D.L. de la Nehoiu devine o himeră?

La Nehoiu, este evident că P.D.L. încearcă să reconstruiască organizația cooptînd toată familia Corcodel.         
După ce Alexandru Corcodel, fostul primar PNL al orașului, a fost exclus din partid cu un scor destul de strîns, 67 voturi „pentru” , 62 „împotrivă” și 10 „abțineri”, e clar că acesta va ajunge imediat în curtea PDL. Este însă evident că după ce a pierdut Primăria orașului, Alexandru Corcodel, intrat în conflict cu actuala conducere liberală, a cochetat cu PDL și chiar cu PMP. 
Iar la europarlamentare, știe toată lumea din Nehoiu, a făcut campanie pentru democrat-liberali acolo, pentru că organizația orășenească PDL este condusă interimar chiar de către fiul fostului edil-șef, Claudiu Corcodel. În aceste condiții o uniune PDL-PNL e destul de greu de făcut la Nehoiu, dar și la Buzău.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU