Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4103 > Politica Locala Nr. 4103 de sambata, 21 ianuarie 2012  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Punct de vedere


Istoria se repetă

articol de: Doru GHEORGHIADE
În întreaga țară, mii de oameni au ieșit în piețe sau pe străzi, dînd un puternic semnal întregii clase politice românești. Așa cum s-a întîmplat mereu, cînd poporul a protestat în piață, printre cetățenii de bună credință s-au infiltrat diferite personaje care au infectat manifestările. La Revoluție, Kaghebiștii iliescieni au împușcat oameni în cap pentru ca grupul de emanați să-și justifice actul criminal de la Tîrgoviște. Sute de tineri au fost luați în cătarea protestelor unor diversioniști pentru ca Mascarea prin Ion Iliescu să controleze pragurile de interese din România. Piața Universității din 1990 a avut parte de același sistem de infiltrări. Printre protestatarii cinstiți au fost introduși și provocatori care au încercat compromiterea protestelor. Ne aducem aminte că Ion Iliescu spunea despre tinerii din Piața Universității din 1990 că sînt niște golani. În cele din urmă diversiunile au reușit, o parte a populației s-a întors împotriva manifestărilor, iar Ion Iliescu a chemat minerii. Restul se știe. Astăzi, după 22 de ani, povestea se repetă. Între sutele de oameni, uneori miile de cetățeni nevoiți să-și spună păsurile sînt infiltrați agenți provocatori care trebuie să deturneze cursul protestelor. Escaladarea violențelor justifică acțiunea în forță a jandarmilor, iar restul e deja cunoscut. Diferența este că în 1990, în Piața Universității erau "golani", astăzi și "viermi" și "ciumpalaci". Alte diferențe sînt doar de nuanță. Și în 1990 partidele din Opoziție au încercat să profite de protestele civile. Astăzi, în 2012, USL a făcut exact același lucru. Doar actorii pe care-i vedem sînt alții, ceva mai tineri și mai neexperimentați. Așa încît acum, putem spune că după 20 de ani ne-am întors de unde am plecat. Cinstea și spiritul democratic nu s-au lipit de noi. Clasa politică e populată cu aceleași caractere incalificabile, iar cei care gravitează în jurul politicului sînt aceiași incapabili care le mănîncă din palmă politicienilor. Pentru că altfel, pe propriile picioare n-ar putea supraviețui. Deci, ca întotdeauna, istoria de repetă.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU