Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4102 > Politica Locala Nr. 4102 de vineri, 20 ianuarie 2012  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Profesori împiedicați să ajungă la protest?


Liderul sindical Ion Dobre a acuzat că unii directori "au lăsat să se înțeleagă că oamenii ar fi bine să nu plece din școli"

Aproape 300 de profesori, pensionari și simpli cetățeni și-au strigat nemulțumirile în această după-amiază în fața Prefecturii, în semn de solidaritate față de mișcările de protest care au loc la nivel național. Au ignorat frigul, au scandat lozinci și au strigat împotriva actualei guvernări care i-a adus la sapă de lemn. Puseul revoluționar din fața Prefecturii nu a fost lipsit de momente tensionate. Din pricina temperaturilor scăzu­te și a atmosferei create de către protestatari, un pensionar a leșinat și a fost condus la o autospecială SMURD. Deși au fost păziți cu strictețe, manifestanții au scandat și pentru jandarmi, pentru că la rîndul lor au avut de suferit de pe urma guvernării. Liderul sindical al profesorilor a acuzat anumiți directori care ar fi împiedicat deplasarea mai multor cadre didactice la protest. După încercări repetate și eșuate de a se organiza un protest ca la carte și la Buzău, astăzi gheața a fost spartă.

Cam frig, dar a mers...
Aproape 300 de profesori, pensionari, revoluționari și simpli trecători s-au strîns în fața Prefecturii pentru a-și exprima nemulțumirile. În ciuda frigului oamenii au avut puterea să înalțe steagurile și pancartele anti-Băsescu, Boc și anti-Guvernare. Strict sub supravegherea jandarmilor, membrii Sindicatului din Învățămîntul Preuniversitar și-au adunat puterile și au dezaprobat măsurile drastice pe care statul le-a aprobat, menite să arunce la sapă de lemn întreaga societate. Deși la început pe platoul din fața Casei Albe nu erau prezente mai mult de 100 - 150 de persoane, ulterior numărul lor a crescut invers proporțional cu gradele din termometre.

Un pensionar a leșinat
Un pensionar a leșinat în timpul manifestărilor însă a primit imediat ajutor din partea paramedicilor SMURD. Suferințele oamenilor au izbucnit la un moment dat. La un semn au început să strige "Libertate" și să cînte imnul național. Lipsa unei viziuni, traiul din ce în ce mai greu, dar și încercările de împiedicare a protestului i-au determinat pe manifestanți să ofere acest moment. "În legătură cu presiunile pe care bănuim că cineva le-a făcut, dar nu avem dovezi, sînt convins că prin anumite școli acei directori aserviți puterii au lăsat să se înțeleagă că oamenii ar fi bine să nu plece din școli... Am primit un telefon de la o școală din Rîmnicu Sărat care se angajase să vină la miting cu 18 oameni. Ne-au spus că șoferul le-a zis că nu poate pleca pentru că are interdicție, de la cine nu știu", a spus ieri liderul SÎP Buzău, Ion Dobre. Se poate spune că ieri și în Buzău s-a simțit un aer de Capitală, după ce oamenii au ieșit în stradă pentru a cere schimbarea, alții au plecat cu autocare, cu trenuri sau cu propriile autoturisme la București pentru a se alătura miilor de oameni sosiți din întreaga țară. Este doar începutul, promit profesorii, pentru că în curînd se pregătește o grevă generală.

Florin ZAFIU
Andreea NEGOIȚĂ

 

COMENTARII

maria:
ajutor
adevarat presiuni din partea directorilor care sunt pusi politic cu toata stima va rugam implicativa sa deschideti misterele de la scoala sarulesti ajutor poate se face lumina si la noi si poate avem director un om compatibil cu functia nu un incompetent ajutorrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Avem un nou guvern! Ce se întîmplă la Buzău

Click aici pentru toate articolele din categoria Politica Locala

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU