Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4093 > Politica Locala Nr. 4093 de marti, 10 ianuarie 2012  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Punct de vedere


Procurorii

articol de: Doru GHEORGHIADE
L-am văzut la televizor duminică seara pe D.O.Vișan, fostul, de acum, profesor de sport. Mi-a făcut impresia unui papagal, a unui fante de Vitan, care s-a pus pe fecundat tot ce mișcă în jurul lui. Iată că acum i s-a înfundat cu o jună rea de muscă și-a făcut aproape două luni de pușcărie. Dar nu despre subiectul în sine vreau să vorbesc aici, ci despre procuroarea care a lucrat cazul. Astfel am aflat că doamna procuror al cărei nume nu-l cunosc, dar nici n-are importanță, a cerut cercetarea în stare de arest a lui Vișan, pentru că este un cunoscut consumator de droguri și un recidivist înrăit. Așadar, o procuroare oarecare din România a scris cu mînuța ei, negru pe alb, că un cetățean este recidivist periculos și un înrăit consumator de stupefiante. Evident că Vișan nu e un astfel de om. O fi avînd alte păcate, poate fi și prostălău, căci numai așa poți să ajungi la pușcărie, pentru că o parașută te-a dat la procuratură, dar nu-i infractor versat. Întrebare: cît de poastă este această procuroare, sau cît de coruptă? În privința primei părți a întrebării, e clar că oricît de dobitoc ar fi, un procuror nu poate scrie așa ceva fără o minimă dovadă. Deci, rămîne cea de-a două variantă. Așa încît, eu sînt convins că procuroarea a luat șpagă de la tatăl panaramei, om cu bani, ca să-l înfunde pe orice cale pe cel care i-a "dezonorat" odrasla. În acest moment, apare o altă întrebare gravă. Cîți astfel de procurori lucrează în țara asta? Sînt sigur că răspunsul vă va cutremura, stimați cititori. Oricine dintre dumneavoastră prin "bunăvoința", unui ins cu parale puteți ajunge să aflați din rechizitoriul procurorului care "vă lucrează" că sînteți un nenorocit, drogat, criminal violent și borfaș patentat. Asta pentru că "omul legii" a luat bani grei de la reclamant ca să vă înfunde. În ce țară nenorocită trăim...

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU