Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3808 > Politica Locala Nr. 3808 de sambata, 29 ianuarie 2011  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

După o lungă perioadă de gîndire,


ION VASILE S-A REGĂSIT ÎN PARTIDUL CONSERVATOR

Cu această ocazie Cristi Bîgiu se regăsește, din nou, lîngă Ion Vasile, alături de care a mai stat în noaptea în care Mircea Geoană a fost președinte

articol de: (A.L.)
ION VASILE S-A REGĂSIT ÎN PARTIDUL CONSERVATOR
 
În acea noapte, cuprinși de bucuria victoriei, Bîgiu și Ion Vasile s-au pupat, vîrtos, pe gură
Senatorul Ion Vasile a anunțat, ieri, că a decis să intre în rîndul conservatorilor. El susține că, din poziția de interimar, ar urma să conducă filiala de la Buzău a P.C. Trecerea fostului senator pesedist la conservatori complică destul de mult lucrurile la Buzău, pentru că el va fi nevoit, din postura de lider al alianței cu liberalii să colaboreze cu inamicul său declarat, Constantin Boșcodeală, după ce alianța dintre A.C.D. și P.S.D. va deveni realitate.

"Celibatul politic" nu-i mai priește

Fostul lider al social-democraților județului, senatorul independent Ion Vasile, a ajuns la concluzia că "celibatul politic" nu-i mai priește. Și, pe cale de consecință, așa cum Șansa a anunțat anterior, el și-a negociat, la Centru, preluarea, din mers, a interima­tului la conducerea filialei județene a Partidului Conservator. "Am stat în espectativă destul și, dincolo de faptul că am avut destule solicitări, am preferat - nici Puterea și nici, neapărat, un partid mare - un partid care se poate construi. Că eu tot am fost obișnuit cu construcția de partid. Am avut o oarecare dificultate, ținînd cont de faptul că am fost membru fondator al P.S.D. În cele din urmă am constatat că valorile pe care eu le împărtășesc, și le-am împărtășit de 20 de ani, mi le regăsesc, foarte bine în Partidul Conservator", a declarat senatorul Ion Vasile, reporterilor Focus FM.

O să preiau, cu titlul de interimar, conducerea P.C. la Buzău

Decizia lui Ion Vasile, din cîte se pare, i-a luat pe nepregătite pe liderii conservatorilor județului, care nu au putut fi contactați pentru a-și expune un punct de vedere. Cert este că senatorul țintește, clar, poziția de lider al conservatorilor județului, deținută, pînă acum, cu titlul de interimar, de Gheorghe Vlase. "Nu m-a interesat funcția și nu am o țintă personală în chestiunea asta, dar, probabil că, deocamdată, o să preiau, cu titlul de interimar, conducerea Partidului Conservator la Buzău. N-o iau de la cineva care să fie înlăturat, o iau tot de la un interimar și-i și mulțumesc, pe această cale, pentru ceea ce a putut să facă pînă acum. Împreună trebuie să încercăm să construim, de data asta cu oameni serioși, și nu cu unii cu care eu m-am <<fript>>, o structură politică care să aibă ceva de spus la nivel județean", a afirmat Ion Vasile.

"Vor găsi în mine un negociator tenace!"

Mișcarea făcută de fostul lider al social-democraților județului, devenit acum conservator, este una de natură a îmbunătăți relațiile dintre P.C. și P.N.L., de la Buzău, știut fiind că, în noaptea în care Mircea Geoană a fost președinte al României, Ion Vasile și Cristi Bîgiu s-au bucurat împreună de victorie. În ceea ce privește colaborarea, în viitoarea platformă politică, A.C.D.- P.S.D., lucrurile devin mult mai complicate la Buzău, avînd în vedere "ostilitatea" dintre Ion Vasile și Constantin Boșcodeală. De altfel, senatorul, devenit de ieri conservator, a afirmat că va colabora cu "inamicul" Boșcodeală, pentru că "așa este democrația", dar nu susține că nu este dispus să lase nimic de la el. "Vor găsi în mine un negociator tenace!", a precizat Ion Vasile.

 

COMENTARII

elena:
Hotie
Singurul Partid fara interese PARDITUL POPORULUI actual Pc condus de Masonerie
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU