Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3804 > Politica Locala Nr. 3804 de marti, 25 ianuarie 2011  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Nimeni nu-i mai vrea...

articol de: (D.G.)
Din cîte se pare, pedeliștii vor să-i aducă "la roșu" pe majoritatea românilor. Gradul de sărăcie al populației trece, pe zi ce trece, tot mai mult de la portocaliu la roșu. Nu pentru că și-ar dori ca românii să fie, cu toții, de stînga, pentru că nu i-ar mai vota la viitoarele alegeri, ci pentru că nu par a fi în stare să le asigure un trai decent prin măsurile adoptate în Parlament ori, direct, în Executiv. Mulți dintre cetățeni par a fi depășit, în interiorul lor, faza de dezgust, față de conducerea portocalie. A apărut, în schimb, ceva ce e mai mult serios: furia surdă, alimentată constant, din cotidian, de noianul neajunsurilor, în prag de a-l sufoca pe cetățeanul de rînd. Grupul nemulțumiților devine tot mai consistent, pe zi ce trece, în timp ce guvernanții încearcă să ne "îmbrobodească" cu adevărul lor, prin vorbe meșteșugite, dar într-un registru fals. Unul menit a învrăjbi diferitele categorii sociale, pentru ca viața demnitarului să fie mai ușoară și traiul său mai huzurit. Factura pentru serviciile politice oferite de P.D.-L. pare a fi una destul de încărcată pentru buzunarele, și așa goale, ale românilor. Asta, pentru că ea este o consecință directă a perioadei cenușii, în care românul a plătit foarte mult, pentru aproape nimic. Corabia pedelistă, condusă de un brav cîrmaci, pare, însă, a fi început să ia apă, de cînd Opoziția s-a hotărît să facă valuri. Cît de mari vor fi valurile și dacă ele vor reuși să scufunde barcazul, vom vedea în perioada care urmează. Cert este că șobolanii, la fel ca pe orice corabie pe cale de a se scufunda, au simțit primejdia și încearcă să plece. Pentru că așa, speră ei, vor reuși să scape de răspundere. Problema este că, în afară de clienții lor, nimeni nu-i mai vrea... 

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU