Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3762 > Politica Locala Nr. 3762 de miercuri, 1 decembrie 2010  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Ajutor, dar cu critici aspre!

Deputatul Cezar Preda, liderul pedeliștilor de la Buzău, susține că este greu să susții reabilitarea școlilor, cînd alături sînt alte construcții noi, mult mai impunătoare. "Am discutat cu premierul și despre școala de la Merei. Investiția de la școala unde se desfășoară procesul de învățămînt în Căminul Cultural. Eu am făcut treaba asta, dar mi-e greu să mă duc să mă bat pentru o chestiune, cînd, dacă trec cu mașina pe acolo, văd lîngă terenul de sport o clădire mai mare ca o școală nouă, făcută. N-am avut bani să repar o școală, dar am făcut o clădire lîngă terenul de sport. (...) Cîteodată facem o prostie și trebuie să o scoată alții. Îl ajutăm pentru că e vorba de copii", a afirmat Cezar Preda, referindu-se, evident, la "prostiile" făcute de primarul liberal de la Merei, Ion Fătu.
(A.L.)


Standarde de cost pentru autostrăzi?
Liberalul Titi Holban, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Came­ra Deputaților, ar vrea să afle, chiar de la ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Anca Daniela Boagiu, care au fost criteriile care au stat la baza calculării standardelor de cost pentru construcția de autostrăzi în România. În plus, Holban este interesat și dacă s-a efectuat un studiu de piață privind costurile pe kilometru de autostradă construit în celelalte state membre ale Uniunii Europene. "Ce aplicabilitate au noile standarde de cost în cazul autostrăzii Transilvania, care s-a dovedit a fi cea mai scumpă autostradă din Europa? Într-o declarație recentă afirmați că veți discuta cu constructorul Bechtel privind costurile acestei autostrăzi. Intenționați o renegociere a acestui contract?", ar vrea să mai afle deputatul buzoian, în condițiile în care despre autostrada Ploiești-Buzău-Focșani nu se mai vorbește în ultimul timp.
(A.L.)


Mai puțină "imagine", mai multă "acțiune"!
Senatorul liberal, Cristi Bîgiu, susține că, în timp ce guvernanții sînt preocupați, exclusiv de reducerea cheltuielilor, România se scufundă, tot mai mult, în criză. Printr-o declarație politică recentă, el atrage atenția privind creșterea numărului șomerilor, în timp ce alte voci din Executiv vorbesc despre creșteri salariale. "Acest fapt ne arată o realitate tristă: în momentul de față nu există nici un plan anticriză de susținere a forței de muncă autohtone, de consolidare a investitorilor privați din România", concluzionează senatorul liberal, care le recomandă politicienilor din arcul guvernamental "să fie mai puțin preocupați de acțiunile lor mediatice, de îmbunătățirea imaginii personale" și să se preocupe, mai mult, de stabilirea unei strategii de combatere a crizei.
(A.L.)

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Precampania pentru prezidențiale a ajuns, la Buzău, în faza "măscăritul bannerelor"

Click aici pentru toate articolele din categoria Politica Locala

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU