Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3651 > Politica Locala Nr. 3651 de sambata, 24 iulie 2010  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

În dizgrația alegătorilor...

articol de: (D.G.)
Că Traian Băsescu își iubește poporul, am aflat-o chiar din gura președintelui, în mai multe rînduri. La fel, am aflat și că, de fiecare dată cînd are de luat o decizie importantă, Traian Băsescu se întoarce la popor, pe care îl consultă și, abia apoi decide ce și cum va face. Cel puțin, așa a fost pînă acum, pînă în acest an. Să ne amintim, doar, cum visa președintele să reducă numărul parlamentarilor, însă, chiar dacă era în lupte aprige cu unii dintre ei, n-a îndrăznit să atace Constituția pînă n-a consultat poporul. Cît despre popor, ce să mai vorbim? Și el își iubește președintele, altfel, de ce l-ar fi salvat atunci cînd a fost suspendat în vederea destituirii, sau, mai clar, de ce i-ar fi dat un al doilea mandat? Ce ne facem, însă, în acest moment, în care dragostea poporului a pălit în fața degringoladei economice în care se zbate România? Că, de, "dragostea trece prin stomac", cum bine spune o zicală. Ori, dacă stomacul e veșnic gol, nici dragoste nu mai e. Nici măcar față de președinte. Așa funcționează mintea omenească și n-avem ce să-i facem. Părerea mea, stimați cititori, este că, dacă măsurile numite pompos "anticriză" - pentru că ele sînt, de fapt, anti-cheltuieli, nici măcar anti-risipă - ar fi fost luate de Napoleon, unul dintre cei mai iubiți dintre pămîntenii tuturor timpurilor, tot ar fi produs nemulțumire. Pur și simplu pentru că nimănui nu-i place să-i scadă veniturile și, bașca, să mai crească și prețurile. Acest fapt este cunoscut șiliderilor Opoziției, dar, politicieni fiind, ei trebuie, musai, să scoată un profit din întreaga acțiune. Unul care să-i aducă pe ei la Putere, eventual cu o majoritate confortabilă în Parlament. Acesta este motivul pentru care Opoziția nu vrea să acceadă în Palatul Victoria decît în urma unor alegeri. Numai că, așteptarea acestui profit s-ar putea să-i ducă și pe ei în dizgrația alegătorilor.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU