Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3648 > Politica Locala Nr. 3648 de miercuri, 21 iulie 2010  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Criza și aspectele ei politicianiste


Reducerile de personal, primite cu răceală de liberali și social-democrați

Edilii inventează tot felul de soluții pentru păstrarea salariaților

articol de: (A.L.)
 Reducerile de personal, primite cu răceală de liberali și social-democrați
 
Recentele decizii luate la nivel guvernamental, privind reducerea personalului din administrațiile locale sînt primite cu răceală de social-democrați și de liberali. Edilii aparținînd celor două formațiuni politice caută soluții pentru a ocoli legea, în cel mai pur stil românesc. Ei susțin că nu pot lăsa oamenii pe drumuri, în plină criză economică.

Funcționarii, lipsiți de griji

Șefii din Palatul Comunal susțineau, recent, că funcționarii Primărie nu au de ce să-și facă griji pentru locurile lor de muncă. Pur și simplu, pentru că Primăria Buzău nu va fi afectată de concedierile impuse de Guvern. Asta, pentru că numărul salariaților este, deja, mai mic decît baremul impus pentru un municipiu de mărimea Buzăului.  Potivit autorităților municipale, în Palatul Comunal ar lucara cu aproape o sută de oameni mai puțin decît ar trebui să fie, conform noilor norme.

Polițiștii comunitari transferați

Nu același lucru se poate spune despre numărul polițiștilor comunitari, însă, așa cum am mai relatat, primarul social-democrat, Constantin Boșcodeală, căuta o soluție pentru "a-i rezolva" și pe cei 280 de polițiști comunitari care urmează a fi concediați în perioada următoare. Din cîte se pare, soluția salvatoare a fost găsită: Primăria va înființa o societate comercială, pe aceeași structură pe care o aveau, cîndva, gardienii publici, și toți cei 280 de "disponibilizați" își vor găsi acolo un nou loc de muncă. În ceea ce privește banii prin care ei se vor autofinanța, soluția este și ea la fel de simplă, pentru că edilul-șef, din cîte se pare, intenționează să externalizeze serviciile de pază a instituțiilor pe care le "ocrotite", pînă acum, Poliția Comunitară.

"Metoda Boșcodeală", patentată și la Rîmnic?

Și la Rîmnicu Sărat situația este aproape identică, pentru că și acolo, primarul liberal, Viorel Holban a anunțat că Primăria are deficit de personal și numai polițiștii comunitari sînt în exces, urmînd a fi concediați 36 dintre cei 74 de angajați în uniforme. Edilul-șef de la Rîmnic, însă, a stabilit anumite criterii privind modul în care vor fi făcute disponibilizările, urmînd ca primii pe listă să se regăsească cei care cumulează pensia cu salariul. Surse din apropierea primarului Viorel Holban, nu exclud, însă, ca "metoda Boșcodeală" să fie patentată și la Rîmnicu Sărat.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU