Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3468 > Politica Locala Nr. 3468 de miercuri, 16 decembrie 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Cezar Preda, despre o eventuală cooptare a grupării Boșcodeală cu ordin de la Centru


"Nu sînt un politician peste care se poate trece"

El mai spune că situația din P.S.D. se va "decanta" peste 4-5 luni

 "Nu sînt un politician peste care se poate trece"
 
Abia acum, după ce Curtea Constituțională a validat mandatul prezidențial, în favoarea lui Traian Băsescu, deputatul Cezar Preda, liderul democrat-liberalilor județului, s-a declarat mulțumit de rezultatele obținute în alegerile din 6 decembrie. El susține, însă, că zvonurile privind o eventuală cooptare a sa în Guvern sînt nefondate, pentru că are "o altă misiune".

"P.D.-L. Buzău și-a îndeplinit obiectivul"

Deputatul Cezar Preda, președintele organizației județene a P.D.-L., s-a declarat mulțumit de numărul de voturi pe care democrat-liberalii au reușit să le obțină, pentru Traian Băsescu, în județul Buzău, la alegerile de duminica trecută.  "Județul Buzău, pe ceea ce a însemnat sarcină de partid asumată, și-a îndeplinit obiectivul, depășindu-l, chiar, cu 7.000 de voturi. Noi am făcut, aici, în Buzău, tot ce am putut să facem, pentru a aduce, pentru Traian Băsescu, cît mai multe voturi. Am avut în fața noastră 61 de primari împotrivă. Am avut împotriva noastră toate partidele, inclusiv Partidul Eco­logist, care la nivel național, a semnat cu noi", a afirmat fruntașul pedelist, care a precizat că numai P.R.M.-ul nu s-a lansat, la Buzău, în declarații ostile.

"Eu am altă misiune"

În ceea ce privește zvonurile privind posibilitatea ca liderul de la Buzău să fie cooptat în noul Executiv, Cezar Preda a fot foarte explicit, el a afirmat că nu-și dorește un asemenea post, pentru că are de îndeplinit o altă sarcină, mai importantă. "Eu am altă misiune și trebuie să mi-o duc la îndeplinire. Eu, pînă la sfîrșitul anului 2010, trebuie să dau României un pachet al legilor securității naționale. Asta trebuie să fac. Trebuie să rămînă, de pe urma mea o construcție pentru mulți ani, un concept de securitate națională, iar funcțiile pe care le am la ora actuală, trebuie să mi le onorez", a declarat Cezar Preda, care susține că are destui colegi, bine pregătiți, care se vor duce în Executiv.

Nu se poartă negocieri

Tot în conferința de presă de ieri, liderul democrat-liberalilor județului, deputatul Cezar Preda, a afirmat că nu există nici un fel de tratative, purtate peste capul său, în urma cărora "gruparea Boșcodeală" din P.S.D. să migreze la P.D.-L. "Nu vă mai faceți iluzii, privind discuții cu liderii P.D.-L., de la Centru, cu unii din P.S.D., pentru că nu există așa ceva. (…) Eu nu sînt un politician peste care se poate trece, în sensul de a construi ceva mai slab decît există. Dacă vom ajunge, vreodată, la concluzia că vom face ceva mai bun, vom face", a afirmat liderul P.D.-L. Buzău, care a susținut că situația din P.S.D. "se va decanta" în decurs de 4-5 luni.
(A.L.)

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU