Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3191 > Politica Locala Nr. 3191 de joi, 22 ianuarie 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 18





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Polițe vechi sau ambiții noi?


Toate neînțelegerile gravitează în jurul lui Mocanu

Președintele C.J. Buzău nu acceptă pretențiile democrat-liberalilor din rîndul cărora a făcut parte pînă anul trecut

articol de: (A.L.)
Toate neînțelegerile gravitează în jurul lui Mocanu
 

Președintele Consiliului Județean, social-democratul Victor Mocanu, pare a fi pionul principal, în jurul căruia se învîrt toate discuțiile privind împărțirea funcțiilor de conducere din administrația județului Buzău. El este cel care a înclinat suficient de mult balanța în disputele interne din P.S.D., în ceea ce privește desemnarea unui nou prefect și tot el se opune solicitărilor democrat-liberale privind funcțiile de vicepreședinte al instituției pe care o conduce.

Democrat-liberalii cer funcțiile

Președintele organizației județene a P.D.-L. Buzău, deputatul Cezar Preda, a afirmat, cu cîteva zile în urmă, că formațiunea sa politică își dorește cele două funcții de vicepreședinte al Consiliului Județean. Imediat după semnarea "protocolului de responsabilizare", Cezar Preda a afirmat că nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește marea împărțeală a portofoliilor, față de ceea ce se negociase anterior. Ca urmare, este clar că P.D.-L. își dorește, în continuare, și cele două funcții de vicepreședinte al Consiliului Județean, ocupate în prezent de liberalii Aurelian Podeanu și Caton Mateeșescu.

Pesedistul Victor Mocanu se opune

Într-o convorbire telefonică cu reporterii Șansa, purtată ieri, după ce filialele locale ale P.S.D. și P.D.-L. au semnat protocolul dintre ele, președintele C.J. Buzău, Victor Mocanu, și-a reafirmat poziția, și în ceea ce privește "pretențiile exagerate" ale democrat-liberalilor, și în ceea ce privește oferta făcută libe­ralilor. Practic, Mocanu ar dori ca, în cazul în care democrat-liberalii nu renunță la pretențiile lor privind ambele funcții de vicepreședinte, să facă în așa fel încît una din funcții să rămînă a liberalilor, în timp ce a doua să revină formațiunii sale politice, P.S.D.
Pe de altă parte, Victor Mocanu a recunoscut că, în momentul discuției, nu cunoștea conținutul documentului semnat marți, cel prin care s-a parafat "responsabilizarea" celor două formațiuni de la guvernare, la nivel local, pentru că nu a participat la eveniment.

"Victor Mocanu are un singur vot"

Liberalii, însă, consideră că protocolul încheiat la nivel central între P.S.D. și P.D.-L. vizează funcții din administrația locală de la nivelul deconcentratelor și de la nivelul prefecturilor. În rest, sînt înțelegeri care urmează să fie stabilite între președinții filialelor locale ale partidelor. "Domnul președinte Mocanu tratează cu superficialitate și această problemă, deoarece acest lucru se va tranșa la nivelul președinților de filială. Din cîte știu eu, dumnealui nu este președintele filialei P.S.D. Buzău, ca să aibă un punct de vedere vizavi de ocuparea funcțiilor de vicepreședinte al Consiliului Județean. (...) Nu dumnealui este în măsură să ofere funcțiile de vicepreședinte. Președintele Consiliului Județean are, la fel ca orice consilier, un singur vot", a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, liberalul Caton Mateeșescu.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU