Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3097 > Politica Locala Nr. 3097 de vineri, 26 septembrie 2008  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 18





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Ora falimentului Terrei

articol de: Francesco GERARDI
Marțea care a trecut a fost una într-adevăr cu trei ceasuri rele, cum se spune pe întreaga planetă. Pe 23 septembrie a fost oficializat falimentul ecologic al Terrei sau ceea ce oamenii de știință numesc Earth Overshoot Day. Asta înseamnă că, de acum înainte, vom trăi cu conturile "pe roșu", vom consuma resurse pe care natura le produce, dar care nu se mai regenerează. Tocmai ne-am devorat capitalul biologic acumulat în mai mult de trei miliarde de ani de evoluție a vieții. Nici o superintervenție, dacă ne este permis un termen decupat din SF, n-ar mai putea reechilibra raportul om-natură. Marți a fost ziua în care averea anuală la dispoziția noastră s-a terminat și ființele umane, pentru a putea supraviețui, sînt obligate să împrumute din viitor, adică tăind o parte apreciabilă din bogăția fiilor și nepoților. Această dată de 23 septembrie a fost calculată de o asociație - Global Footprint Network - care măsoară amprenta ecologică, cu alte cuvinte, semnul pe care îl lasă fiecare din noi pe planetă, prelevînd ceea ce are nevoie pentru a trăi și eliminînd ceea ce nu-i este de folos, reziduurile. Timp de milenii, impactul uma­ni­tății, la nivel global, a fost nesemnificativ, irelevant față de acțiunea produsă de evenimentele naturale care au modelat planeta. O dată cu creșterea populației - secolul al XX-lea a început cu 1,6 miliarde de oameni și s-a sfîrșit cu 6 miliarde  și a consumunlui (cel energetic a înregistrat o mărire de 16 ori pe parcursul ultimului secol) cadrul vital s-a schimbat radical pe ansamblul său. Am ajuns să consumăm cu 40 la sută mai mult decît natura ne poate oferi fără să sărăcim. Dacă nu se va schimba ceva în atitudinea noastră, potrivit previziunilor experților O.N.U., în anul 2050 vom avea nevoie de o nouă planetă pentru a putea supraviețui. Dar un asemenea transfer al umanității este foarte puțin probabil, dacă nu de-a dreptul un scenariu de ficțiune. Industria trebuie să se redefinească, consumurile să se reducă substanțial, stilul de viață al omului va trebui schimbat radical. Dacă modelul societății de consum, impus de S.U.A. și adoptat de întreaga planetă, va fi adaptat de întreaga planetă, va fi extins la nivelul Terrei, am avea nevoie, în curînd, de 5,4 planete Terra pentru a supraviețui ca specie. Ceea ce este, s-o recunoaștem, mult mai mult decît și-ar imagina cel mai prolific și inventiv creator de science fiction.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Un consilier județean implicat într-un accident rutier
De ce nu mai vrea nimeni să fie director la Spitalul Județean

Click aici pentru toate articolele din categoria Politica Locala

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU