Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3075 > Politica Locala Nr. 3075 de luni, 1 septembrie 2008  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 17





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Politica Locala

Tot mai departe de acasă

articol de: Francesco Gerardi

Nu-i deloc ușor să percepi cît de mult s-a schimbat lumea din jurul tău. Nu Lumea, ci lumea cea mică de odinioară, aceea care ne îmbrățișa cu tandrețe, uneori sufocant, alteori în mrejele, în tentaculele ei. Lumea ca teritoriu, ca spațiu vital imediat, existențial, definitoriu cultural. Decorul vieții, nu cel cromatic, s-a schimbat structural repede, chiar dacă au trecut ani, poate decenii. În timp, ochii noștri s-au obișnuit să nu mai vadă cum au dispărut spațiile, orizontul. Tocmai de aceea "nu mai vedem", fără a ne da seama. Acasă a fost, dintotdeauna, și pentru unii pe undeva încă mai este, o vocație națională. O Țară este alcătuită din mici țări, orașe, sate, din cetățenii ei, vecini, cunoscuți sau necunoscuți, din prieteni și neprieteni, din rude, părinți și fii. Toți aceștia sînt marcați de mitul lui Acasă. Locul este, în același timp, simbolul unei societăți centrate pe entitatea familiei, este acolo unde e Acasă. El se transmite din generație în generație, de la părinți la copii. Societatea tocmai de aceea și este ceva peren, mai mult chiar este imobilă. Dilatarea edilitară nu ne mai înspăimîntă, a ajuns să pară ceva absolut natural, firesc. De aceea nici nu ne mai dăm seama lesne de schimbarea din jurul nostru. O percepem doar ca pe ceva natural, ca pe un loc comun, banal. Dar și schimbarea aceasta are un preț, ca toate cele din astă lume mică din zilele noastre. Nu poți pretinde, nu poți rîvni la bunăstare, chiar la bogăție, fără să renunți la ceva pe măsură. Un fragment de peisaj, o parte din ambient, cîțiva metri pătrați de teritoriu, cîteva guri bune de aer pur, nepoluat, un petec de orizont. Ușor, ușor, renunți și la o serie de relații personale și sociale, ajungi să trăiești o schemă de viață cotidiană. Pînă cînd te trezești ferecat într-o bucată de piatră-locuință, captiv ție însuți, complet singur în mijlocul tuturor celorlalți semeni. O masă umană, într-un spațiu numit casă, sat, oraș, Țară. Un spațiu care s-a schimbat rapid, fără a băga de seamă. Dar, din care a dispărut Acasă.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Avem un nou guvern! Ce se întîmplă la Buzău

Click aici pentru toate articolele din categoria Politica Locala

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU