Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 5369 > La zi Nr. 5369 de joi, 12 ianuarie 2017  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 32





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




La zi

Încă un episod


Vremea extremă a închis iar drumurile din județ

Marți dimineață Buzăul s-a aflat sub asediul gerului și viscolului

articol de: Cristina STERIAN
Vremea extremă a închis iar drumurile din județ
 

Viscolul care au afectat Buzăul începind de marți seara a impus restricții de circulație pe mai multe drumuri din județ și au fost înregistrate mai multe probleme medicale ori de alimentare cu energie electrică.  Zorii zilei de ieri au găsit județul Buzău sub asediul viscolului și al gerului.

La ora 7,00 erau - 3,5 grade Celsius în orașul Buzău unde vîntul bătea cu 38 km/h, la Bisoca erau - 8,6  grade Celsius, viteza vîntului 57 km/h, iar pe vîrful Penteleu termometrele indicau - 12, 7 grade Celsius, în timp ce vîntul sufla cu 44 km/h. A nins în majoritatea zonelor judeului, iar Centrul Ope­rațional Județean a fost activat pentru a gestiona cu rapiditate situațiile create de vremea rea. Peste noapte, drumarii au intervenit pentru a scoate din nămeți 12 persoane aflate în 9 autoturisme care derapasera din cauza zăpezii, a gheții și a vizibilității reduse. O ambulanța a S.A.J. Buzău a plecat, în jurul orei 1,00, spre Amaru pentru a prelua o bătrînă în vîrstă de 84 de ani care acuza dureri abdominale. Autosanitara nu a putut ajunge la locuința pacientei din cauza unei șosele blocate de un autoturism. În sprijin a fost trimisă o autoșenilată, dar, între timp, s-a solicitat sprijin la I.S.U.-S.M.U.R.D. Prahova, care a trimis o ambulanță cu antemergător. Echipajul din Prahova a preluat-o pe batrînă și a transportat-o la cea mai apropiată unitate medicală. 

Au intervenit pompierii

Codul portocaliu de viscol puternic sub care s-a aflat județul Buzău a găsit pe șosele mai multe familii, care au rămas marți noapte blocate în nămeți, avînd nevoie de intervenția drumarilor pentru a ieși la liman.  Astfel de situații s-au înregistrat în principal pe drumurile județene care nu apucaseră să fie închise de autorități. 4 autoturisme cu 5 persoane au rămas blocate pe DJ 203 G între Pietrosu și Stîlpu. Sulurile de zăpadă aduse pe șosea de vîntul puternic i-au împiedicat pe șoferi să și continue drumul, fiind nevoie de intervenția drumarilor. De asemenea, o mașină în care se aflau doi copii și părinții lor  a derapat în noaptea de marți spre miercuri pe drumul județean 102 H între Căldărușanca și Pitulicea. În total, pompierii au intervenit în pentru deblocarea a cel puțin 9 autoturisme care au rămas înzăpezite, pe drumuri din județul Buzău. 

Munți de zăpadă, la Cilibia

Satele din zona de cîmpie a județului Buzău, acolo unde viscolul din ultimele ore a fost extrem de puternic, fiind paralizate de nămeți. Vîntul a bătut atît de tare și a viscolit zăpada, încît unele case au fost aproape acoperite de munții de zăpadă.O situație de acest gen s-a înregistrat la Cilibia, localitate aflată în zona de cîmpie. Ninsorile abundente din noaptea de marți, și ieri dimineață i-au pus la grea încercare pe localnici. Practic, vîntul a adus toată zăpada de pe cîmp în curțile oamenilor formînd troiene de un metru sau chiar doi. Unele case, aflate exact în calea vîntului, au fost la un pas de a fi înghițite de omăt. Pentru a nu se ajunge în această situație, oamenii au dat la lopată non stop în ultimele ore. Localnicii din Cilibia, însă, spun că sînt obișnuiți cu iernile aprige. Așa că și de data aceasta, cînd au aflat că urmează un nou val de nisnori și viscol, și-au făcut provizii din timp, și-au adus lemnele aproape de casă, astfel încît să nu aibă de suferit.

Padina, fără curent electric

Vîntul a provocat o avarie și la rețeaua de electricitate, 640 de gospodării din Padina fiind nealimentate cu energie electrică de ore bune. Către prînz, Buzăul a ieșit de sub codul portocaliu, majoritatea drumurilor din județ fuseseră deblocate, pe unele segmente, autoritățile menținînd însă restricții de tonaj.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU