Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2540 > La zi Nr. 2540 de sambata, 18 noiembrie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




La zi

Ajutoare pentru înmormîntare în natură

articol de: Laurențiu Marinov

Familiile sărmane ale buzoienilor decedați în cursul acestui an au fost ajutate de Primărie să își îngroape morții, cu sicrie și locuri de veci. Direcția de asistență socială din cadrul Primăriei Buzău a acordat de la începutul anului un număr de 13 astfel de ajutoare, însă nici unul în bani. Reprezentanții direcției spun că  nevoiașii pot beneficia potrivit legii și de un ajutor bănesc pentru înmormîntare, însă cei care au apelat pînă acum la sprijinul autorităților locale au fost mai practici și au preferat locuri de veci și sicrie. Aceste persoane aparțin unor categorii defavorizate, sînt beneficiari de ajutor social, ori sînt reprezentanți legali sau susținători ai celor trecuți în neființă care s-au aflat într-o situație materială precară.  Ajutoarele de înmormîntare se mai pot acorda pentru înhumarea celor neidentificați, caz în care Primăria suportă toate cheltuielile. 

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU