Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4359 > La zi Nr. 4359 de marti, 11 decembrie 2012  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




La zi

Cezar Preda și-a dat demisia din toate funcțiile de conducere din P.D.L.


I-a ieșit politica din cap?

A renunțat la conducerea P.D.L. Buzău și la cea de prim-vicepreședinte la nivel central

articol de: Doru GHEORGHIADE
Deputatul Cezar Preda a anunțat ieri, intempestiv, căși dă demisia din toate funcțiile din P.D.L. După un rezultat mult sub așteptări la alegerile parlamentare de duminică și riscînd să nu mai intre în Parlament nici după redistribuire, Preda a trimis presei un comunicat prin care renunță la toate posturile de conducere, adică la cel de președinte al organizației județene a P.D.L. și de prim-vicepreședinte al partidului la nivel central. Decizia lui Preda este oarecum surprinzătoare și a născut diferite comentarii, avînd în vedere că fruntașul democrat-liberal nu este la prima astfel de acțiune, numai că la precedenta a renunțat să meargă pînă la capăt.


P.P.-D.D. i-a luat fața

Decizia de demisie pare să fi fost provocată de rezultatul mult sub așteptări luat de organizația județeană a PDL. Democrat-liberalii au luat la județ un scor prost, clasîndu-se pe locul trei după PP-DD. Asta face ca organizația de la Buzău, despre care spun unele surse să fie plasată, din nou, pe ultimele locuri din țară la nivel de rezultate.

Senat                 Camera Deputaților
1. USL         68,91%          1. USL           68,21%
2. PP-DD     15,80%         2. PP-DD      13,35%
3. ARD       12,47%         3. ARD          12,405

În aceste condiții, o asemenea hotărîre ar putea fi justificată chiar dacă personal, în calitate de candidat ARD pe Colegiul Uninominal nr.7 de Deputați, Cezar Preda a primit 18,74%, adică 6.196 de voturi valabil exprimate, adică în scorul partidului la nivel de țară.


Calcul greșit

Cercetarea atentă a situației arată că Preda a calculat greșit lista pentru parlamentare. El a vrut să strîngă cel mai mare număr de voturi și a reușit pentru a intra la redistribuire, numai că per total județul ARD nu a putut să atingă pragul de 14,28%, cît reprezintă procentul pentru 100% mandate împărțit la 7 (numărul de colegii), astfel, încît ARD Buzău să intre în prima etapă a redistribuirii. Cu alte cuvinte, lui Cezar Preda i-a fost frică ca un alt pedelist să nu strîngă mai multe voturi decît el, și a pus candidații mai slabi pe colegii cu alegători mai puțini, decizie care însă i-a fost fatală, căci pedeliștii din teritoriu au strîns prea puține voturi județene pentru partid, ajungînd doar la 12,40%. În plus, Preda are doar 6.196 voturi și intră în etapa a doua de redistribuire, unde se face un  complicat clasament ARD național al ARD și s-ar putea să rămînă fără mandat.


Sentimente de tot felul

Pedeliștii, atîția cîți au mai rămas la Buzău, au primit vestea demisiei diferit. Unii s-au bucurat, alții n-au zis nimic, iar cei mai mulți stau departe, mai ales că Preda a revenit în 2008 asupra unei demisii "chemat înapoi la conducere de poporul pedelist". Or, dacă în acest moment cineva s-ar arăta dispus să-i preia organizația ar putea fi imediat "ras" de Preda cînd s-ar întoarce. Dacă s-ar întoarce, ceea ce din ce în ce mai puțini cred că se va și întîmpla.


P.P.-D.D., marea surpriză. Dar cîte mandate?

În ceea ce privește redistribuirea a doua, lucrurile devin destul de complicate. Destul de puțină lume înțelege algoritmul în această etapă. Cei de la PP-DD spuneau aseară că de pildă, Eduard Dumitrașcu riscă să piardă redistribuirea deși a ocupat locul 2 pe Colegiul de Deputați nr.6, cu 17.145 din voturi, adică un număr de 4.324 sufragii. Gheor­ghe Coman însă, care  a candidat pe Colegiul Uninominal nr.5, a luat 18,70%, adică 4.672 voturi, mai mult decît Dumitrașcu, deci are prima șansă. Dacă nu cumva Buzăul prinde mai mult de un mandat de deputat la finalul redistribuirilor.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU