Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4294 > La zi Nr. 4294 de marti, 11 septembrie 2012  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




La zi

Bani europeni pentru cabinetele medicale din zonele rurale

articol de: Laura SANDU
Ministerul Sănătății anunță cadrele medicale care dețin sau intenționează să înființeze cabinete medicale în zonele rurale, precum și societățile medicale din aceste zone, că pot obține finanțare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfășoară, prin intermediul FEADR. Astfel, în acest sens, a fost deschisă linia de finanțare din cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, Axa III, Măsura 3.1.2. - Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi. Conform programului, medicii și societățile comerciale din mediul rural  pot să obțină fonduri nerambursabile pentru a realiza investiții în serviciile de sănătate umană, asistență medicală ambulatorie și stomatologică, asistență medicală generală, specializată, dar și în alte domenii (dispozitive medicale). Suma pusă la dispoziție prin acest Program, Măsura 3.1.2, este de 134.668.992 euro. Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfășoară  în perioada 3 - 28 septembrie 2012.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Cum arată scara de la "Casa Albă"
Haos pe Valea Slănicului

Click aici pentru toate articolele din categoria La zi

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU