Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2397 > La zi Nr. 2397 de luni, 5 iunie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




La zi

Rupți de muncă și de băutură,


Căruțașii se lasă în voia cailor

articol de: Mărgărit GROSU
Căruțașii se lasă în voia cailor
 

Lucrările agricole au scos căruțașii pe șosele. Normele minime de conduită atunci cînd sînt în trafic sînt respectate de către aceștia doar în drum spre ogoare în zorii zilei. După ce oameni și animale sînt supuși trudei zilnice lucrurile se schimbă. Paharele băute la capăt de rînd pentru stimularea mușchilor antrenați la mînuitul sapei își fac efectul. La întoarcerea acasă comportamentul căruțașilor se schimbă radical și doar caii mai au sarcina de a aduce căruța în ogradă. Participanții la trafic nu știu aceste amănunte și deseori consideră că și căruțașii își vor respecta obligațiile. Numai că de multe ori nu este așa și accidentele de circulație se țin lanț. Vineri, la ora 15.30, un bărbat de 45 ani, din comuna Movila Banului, în timp ce conducea o căruță pe o porțiune marginală D.N. 2 E 85, la intrarea în localitatea Cioranca, s-a angajat în traversarea drumului european fără a acorda prioritate de trecere motocicletei Yamaha condusă regulamentar de un brăilean în vîrstă de 38 ani și a intrat în coliziune cu aceasta. În urma accidentului, căruțașul și motociclistul au suferit leziuni ce nu au impus internarea. Ambii au fost testați cu aparatul "Drager", care a indicat pentru căruțaș o concentrație alcoolică de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. În asemenea condiții este clar că doar calul era cel care avea sarcina conducerii atelajului.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Ultimele articole adaugate in aceasta categorie:
Medicina dentară la sate s-a cariat
Buzoian plecat în anglia, ucis de o șoferiță

Click aici pentru toate articolele din categoria La zi

 
Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU