Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului organizează începînd cu 22 august pînă la sfîrșitul lunii cea de-a III-a ediție a Universității de Vară la Rîmnic. Vor fi prezenți circa 20 de studenți din țară și Republica Moldova. Lucia Hossu-Longin va prezenta cazul doctorului Gheorghe Plăcinteanu, ucis în închisoarea de la Rîmnicu Sărat, iar profesor universitar doctor Cristian Pîrvulescu de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative va vorbi tinerilor despre evoluția partidelor politice în post-comunism. Tinerii au vizitat și vor mai vizita închisoarea din Rîmnic, vor intervieva rîmnicenii legat de ,,Imaginea închisorii de la Rîmnicu Sărat", după care vor purta discuții pe marginea interviurilor realizate, vor discuta despre penitenciarul de la Rîmnicu Sărat și sistemul represiv comunist, literatura română - experiența comunismului, regimul totalitar comunist ca terorism de stat și pușcăriile comuniste și neocomuniste. Duminică dimineața va fi plecarea spre București .