Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4067 > Eveniment Nr. 4067 de sambata, 3 decembrie 2011  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment  

S-a stabilit suma subvenției

Crescătorii de bovine vor primi 410 lei/cap de animal, iar cei de ovine și de caprine cîte 40 lei/cap de animal în contul plăților naționale complementare directe (CNDP) pentru 2011, a hotărît Guvernul, prin adoptarea în 30 noiembrie 2011 a actelor normative privind acordarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru anul 2011 în sectorul zootehnic. "Nu dăm mai mult decît ceea ce este la această dată hotărît, așa cum de altfel se promisese în decursul anului, avînd în vedere însă problemele [...]


 

Trei chinezi și o moldoveancă, imigranți ilegali

Polițiștii Biroului pentru Imigrări din Buzău au desfășurat o serie de acțiuni care au avut ca scop depistarea cetățenilor aflați ilegal în România. Cu această ocazie au fost descoperiți trei chinezi care stăteau ilegal pe teritoriul țării noastre. Inițial, cei trei au intrat în țară pe baza unor vize de lungă ședere cu scopul de a munci, iar după mai multe prelungiri ale dreptului de ședere, acestea au expirat în luna noiembrie cînd au expirat și contractele lor de muncă. Polițiștii  de la Imig [...]


 

În perioada 2 - 30 decembrie 2011

Se depun proiecte pentru "Prima împădurire a terenurilor agricole"

Începînd din data de 2 decembrie 2011 pînă la sfîrșitul lunii, se depun la O.J.P.D.R.P. Buzău, Proiectele de finanțare aferente Măsurii 221 - "Prima împădurire a terenurilor agricole". Proiectele de finanțare aferente Măsurii 221 - "Prima împădurire a terenurilor agricole" pot fi depuse în perioada 2-30 decembrie 2011. Solicitanții fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociațiile de persoan [...]


 

Campanie împotriva furturilor din locuințe

În perioada decembrie 2011-ianuarie 2012, în Buzău se va desfășura o campanie ce are drept scop prevenirea furturilor din locuințe sub sloganul "FII PRECAUT. HOȚII NU DORM!". Polițiștii își propun să informeze populația urbană cu privire la modalitățile de protecție a caselor, bazîndu-se în special pe o atitudine preventivă ce poate influența siguranța locuințelor dintr-un imobil. Sînt programate întîlniri între polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și poliți [...]


 

"Facilități" în sistemul de sănătate

Persoanele asigurate vor plăti serviciile medicale

Sînt scutiți de la coplată pensionarii cu venituri mici, minorii, tinerii fără venituri și bolnavii incluși în programele naționale de sănătate


Începînd cu anul următor, vom plăti pentru serviciile medicilor de familie și ale medicilor specialiști din spitale, legea care prevede introducerea meca­nismului de coplată în sistemul medical din România fiind publicată miercuri în Monitorul Oficial. Totuși, există cîteva categorii de persoane exceptate de la plata serviciilor medicale. Persoanele asigurate în sistemul de sănătate să plătească o parte din costurile unor servicii medicale. Astfel, noul act normativ definește coplata ca fiind co [...]


 

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU