Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2316 > Eveniment Nr. 2316 de marti, 28 februarie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Depanatorul radio-tv Ion Popescu, directorul Urbis Serv, depanează bugetul local cu sute de milioane de lei

Numit politic pe funcție după alegerile cîștigate de Alianța D.A., Ion D. Popescu, secretar general al P.D. Buzău, a înaintat un proiect de buget care jefuiește banul public prin salarii și prime incredibil de mari

articol de: Doru GHEORGHIADE
Depanatorul radio-tv Ion Popescu, directorul Urbis Serv, depanează bugetul local cu sute de milioane de lei
 

Ion Popescu e un perpetuu interimar, iarde 6 luni nu dă concurs pe post, pentru că funcția prevede studii superioare

Conducerea Urbis Serv S.R.L. a susținut ieri o conferință de presă în care n-a reușit să lămurească exact cu cît va fi remunerat directorulexecutiv al societății, Ion D. Popescu, la sfîrșitul lui 2006. Inițiativa a venit după ce "Șansa" a publicat joi un material în care arăta că, potrivit bugetului înaintat de conducerea unității către Consiliul Local Municipal, care este acționar unic al societății, directorul general ar fi putut primi remunerații constînd în prime și salarii de circa 100 de milioane lunar. După apariția materialului, Ion Popescu a cerut C.L.M. să scoată de pe ordinea de zi proiectul, după ce deputatul Cezar Preda, șeful lui politic, i-a cerut acest lucru.

Lucrurile nu s-au lămurit deloc, întrucît în timp ce ziariștii încercau să afle cît va fi cîștigul total la sfîrșitul anului 2006, Ion Popescu, care este și secretar general al P.D. Buzău, secondat la un moment dat de directorul economic Maria Lazăr, se referea la anul 2005. Am vrut să aflăm cît va primi în 2007 Ion D. Popescu. Salarii plus prime. Sub nici o formă nu s-a spus cît, iar doamna Maria Lazăr, care are și ea un salariu de 28 de milioane de lei pe lună, bani în mînă,
s-a enervat la fiecare întrebare pusă de ziariști. În lipsa unor lămuriri n-avem decît să susținem că la nivelul lui 2007 Ion Popescu ar putea primi remunerații totale de aproape 100 de milioane lunar, că bugetul a "sărit" de la 470 milioane lei la 1,12 milioane de lei. Așadar, dacă în 2005 Ion Popescu încasează 64 de milioane de lei lunar dintr-un buget de 470,4 milioane lei, cît va lua în 200, cînd bugetul este de 1,120 milioane de lei vechi? N-am primit nici de frică un răspuns.

Ion Popescu nu a dat concurs pe funcție
Ion D. Popescu e secretargeneral al P.D. Buzău și-i ceva mai calm decît directorul economic

Ion D. Popescu a fost numit interimar pe funcție în martie 2005, pentru o perioadă de 6 luni. La nivelul anului 2005, din martie cînd a fost pus director, Ion D. Popescu a primit 10 salarii a cîte 32 de milioane de lei, la care se mai adaugă curînd 12 salarii a cîte 32 de milioane de lei, fiecare cu titlu de primă. Așa după cum a recunoscut atît doamna Maria Lazăr, cît și directorul Ion Popescu, acesta din urmă are de primit suma totală de 64 de milioane de lei lunar la nivelul bugetului din 2005. Dar asta numai dacă membrii Consiliului de Administrație ai Urbis vor aproba prima, zice Ion Popescu. Aprobarea primei este o formalitate, căci Ion Popescu a atins toate criteriile de performanță pentru 2005, iar C.A. Urbis Serv S.R.L. este în majoritate controlat de Alianța D.A.. Membrii C.A. n-au deci nici un motiv să nu-i aprobe prima. Pentru 2006 însă, proiectul de buget prevede 1,12 milioane de lei vechi fond de salariu plus prime. Nici după un an însă el nu a dat concurs pe funcție. Nu știm de ce, dar putem bănui. În acest moment trebuie să spunem că Ion Popescu nu are studii superioare, ci doar liceul plus o școală postliceală de trei ani de depanare radio-tv. De organizarea concursului trebuie să se ocupe primăria, prin Serviciul de Resurse Umane, condus de controversatul Tiberiu Chiculescu. Întrebat de reporteri dacă funcția lui Ion Popescu prevede studii superioare, Tiberiu Chiculescu a zis că nu știe. Nici Ion Popescu nu știe, așa după cum a declarat ieri în conferința de presă, dacă postul său obligă la studii superioare. Directorul economic, Maria Lazăr, a dat și domnia sa din umeri. Deși pe toți ar fi trebuit să îi intereseze, întrucît fostul director executiv al Urbis Serv, Alexandru Dinu, avea studii superioare.

Oamenii sînt mulțumiți și promit

Directorul economic  Maria Lazăr are 28 de milioane de lei lunar bani în mînă, și tot e nervoasă

Solicitați să spună dacă salariile lor sînt în concordanță cu rodul muncii lor pe care îl văd toți buzoienii, Ion Popescu și Maria Lazăr au spus că totul e O.K. Deci își merită banii. Adică drumurile sînt bune, cimitirele curate, spațiile verzi o minune, iar parcările așișderea. Iar dacă nu-s așa e pentru că primăria nu comandă lucrări. Pe de altă parte trebuie să recunoaștem că salariile tuturor celor de la Urbis Serv, inclusiv ale șefilor, vor crește în 2006. De altfel, totul este legal la Urbis Serv, cum afirmă Ion Popescu și Maria Lazăr.

Cine sînt membrii C.A. ai Urbis Serv S.R.L.

1. Mihai Burducea, P.D. ( director Drumuri Județene)
2. Doina Pororo, P.R.M (ec. Concifor S.A.)
3. I. Toma, P.N.L. (ec. Concas S.A.)
4. Ștefan Nedelcu (apolitic, secretar general al primăriei)
5. Maria Pororo, P.D. (soția profesorului Ionel Por

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU