Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2476 > Eveniment Nr. 2476 de marti, 5 septembrie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Scotociți-vă bine prin buzunar!

articol de: (M.I.)
Scotociți-vă bine prin buzunar!
 

Examenul pentru permisul auto mai costă 1,5 milioane în plus
Taxele adiacente cursurilor specializate pentru efectuarea școlii de șoferi îi lasă pe cetățeni cu buzunarele goale. Deși permisul de conducere este deja o necesitate, fiind un atu în cv-ul oricărui cetățean dornic să se angajeze, taxele achitate pentru obținerea sa sînt destul de piperate.
Pe lîngă suma de bani achitată instructorului, sumă ce variază în funcție de ofertele și autovehiculele puse la dispoziție, cei școliți mai scot din buzunar o sumă minimă de 1.500.000 lei vechi, bani cheltuiți pentru întocmirea dosarului pe baza căruia cursanții au acces la examen.
De la un ghișeu la altul
Pentru achitarea acestor taxe, cetățeanul este plimbat de la o instituție la alta și dacă reușește să achite integral suma de bani se poate considera norocos. Funcționarii morocănoși, care oferă informații ce au doar rolul de a te băga în ceață, te plimbă fără folos de la un ghișeu la altul. Într-un final, ajungi bucuros la destinație și începi să împarți banii după cum urmează. Totul pornește cu efectuarea unui test psihologic ce costă 300.000 lei, urmat de o fișă medicală în valoare de 600.000 lei. Taxa pentru eliberarea permisului, 450.000 lei, achitabilă la C.E.C. sau la una dintre numeroasele bănci din centrul orașului. Și dacă tot împarți bani, trebuie să dai și Primăriei o sumă de 50.000 de lei, taxa pentru examenul auto. Pentru achitarea cazierului solicitat de la poliție trebuie să alergi apoi pînă la Trezorerie.
... și ceva mărunțiș
Apoi vizitezi fiecare ghișeu din oraș și te oprești la cel care scrie mare "Eliberăm timbre fiscale", deși nici acolo nu poți fi sigur că "au pe stoc". Deci încă 10.000 pentru un timbru fiscal, la care se mai adaugă 50.000 de lei taxa pentru prim ajutor și încă 50.000 pentru pozele necesare permisului. Printr-un simplu calcul aritmetic constați cu uimire că, pe lîngă banii pe care îi dai instructorului să te inițieze în tainele șoferiei, mai trebuie să dispui de ceva mărunțiș.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU