Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4507 > Eveniment Nr. 4507 de vineri, 26 iulie 2013  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Mozaic de etnii


Țară de adopție

718 migranți din Uniunea Europeană, dar și din țări terțe, sînt înscriși în evidențele autorităților buzoiene

articol de: Mirela DUMITRU
Țară de adopție
 
S-au născut la mii de kilometri depărtare de Buzău, însă au ajuns să se simtă aici mai bine decît pe meleagurile natale. Este vorba despre cei peste 700 de cetățeni străini care au ajuns să spună "acasă" la Buzău. Au venit aici cu afaceri ori după ce s-au îndrăgostit de un buzoian și au fost fascinați de frumusețea locurilor, a oamenilor și de tradițiile românești, motiv pentru care nu au mai plecat în țările din care veneau.  Pentru cei peste 700 de cetățeni străini înregistrați în evidențele autorităților, Buzăul este o mică parte de Rai. După ce au venit într-o scurtă vizită pentru a descoperi țara despre care auziseră multe lucruri, unele mai bune, iar altele mai puțin bune, însă odată ajunși aici, nu s-au mai putut despărți de aceste locuri prea ușor, așa că au decis să își prelungească șederea în România. "În prezent, Biroul pentru Imigrări Buzău asigură managementul șederii legale pe raza județului Buzău unui număr de 718 străini cu ședere legală dintre aceștia, un număr de 424 de străini sînt înregistrați cu ședere temporară și un număr de 72 de străini sînt înregistrați cu ședere permanentă pe raza județului Buzău. Ponderea o dețin cetățenii moldoveni, care sînt în număr de 134, urmați de cetățeni turci, 108, și cetățeni chinezi, în număr de 102, cei mai mulți străini înregistrați în evidența Biroului pentru Imigrări Buzău o dețin cetățenii care sînt căsătoriți cu cetățeni români", a declarat inspector principal Marian Moise, șef Biroul pentru Imigrări Buzău. 

"Acum viața mea e aici"

Curiozitatea a fost cea care l-a împins și pe Mario Salvati să vină în România. Deși în prima vizită orașele pe care le-a văzut, București, Ploiești și Brașov, nu l-au încîntat prea mult, fiind asemănătoare cu cele din patria natală. O nouă călătorie în patria lui Dracula, de această dată la Buzău, a fost decisivă. "Un prieten mi-a spus să vizitez Buzăul că e mai mic dar frumos, așa am venit la Buzău, aici, a fost foarte foarte bine și mi-a plăcut aici. Acum viața mea e aici, prin vacanțe e posibil să mă duc și să vizitez puțin Italia, dar stau o zi aici și una acolo", a afirmat Mario Salvati, imigrant italian.

Cu bune și rele

De 5 ani de zile de cînd s-a mutat în Buzău, italianul a ajuns să se acomodeze cu oamenii și locurile în care a ajuns. În prezent are o casă în Mărăcineni pe care chiar el o renovează, are o prietenă și duce o viață liniștită departe de agitația marilor orașe. Însă aici s-a lovit și de metehnele românești. "Sînt magazine, nu e problema de mîncare, de viață, mie mi-a plăcut, e o problemă însă de mentalitate că nu muncesc mult, cu mentalitatea românească de bărbat șmecher, cu femei, în Italia nu e chiar așa, dar eu stau în casa mea, liniștit, îi iubesc pe toți și nimeni nu îmi dorește răul", a precizat Mario Salvati, imigrant italian. Mario s-a obișnuit atît de bine la Buzău încît nu își mai dorește decît sănătate să își poată trăi în liniște acești ani. Nici cei 3 copii și 6 nepoți din Italia nu l-au reținut în țara natală, românul de import declarîndu-se fericit cu viața pe care o duce.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU