Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 4417 > Eveniment Nr. 4417 de marti, 12 martie 2013  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Începutul de primăvară aduce


Facturi mai mici la încălzire

În februarie, plătim cu 20% mai puțin decît în ianuarie

articol de: Florin ZAFIU
Regia Autonomă Municipală livrează agent termic la o temperatură mai mică, luînd în calcul încălzirea vremii. Pentru a nu încărca facturile buzoienilor mai mult decît este nevoie, operatorul a scăzut cu pînă la 15 grade Celsius temperatura din calorifere. Reprezentanții regiei spun că abonații la sistemul centralizat de distribuție a agentului termic vor plăti pentru luna februarie mai puțini bani decît în luna ianuarie, totul datorită temperaturilor exterioare ridicate. Pe de altă parte, buzoienii au simțit la buzunar venirea primăverii și speră ca în scurt timp regia să sisteze căldura, spre a le reduce și mai mult plata utilităților.

Facturi mai mici

Buzoienii vor plăti cu pînă la 20 la sută mai puțin pentru căldura consumată luna trecută, spun reprezentanții Regiei Autonome Municipale, și asta din pricina creșterii temperaturilor exterioare. Pentru o garsonieră se vor plăti, în medie, în jur de 150 de lei, la două camere nu mai mult de 250 de lei, iar pentru un apartament cu trei camere buzoienii vor scoate din buzunare 300 de lei. Facturile cele mai mari vor fi plătite de cei care locuiesc în apartamente cu 4 camere. "Facturile pentru luna ianuarie au fost mai mari și am spus că în februarie o să avem o reducere a valorii acestora și se concretizează cu o scădere față de ianuarie 2013 cu 15 la sută, iar față de februarie 2012 cu 20 la sută. Facturile pentru perioada februarie 2013 se vor situa între 150 de lei la o cameră și 400 de lei pentru un apartament cu 4 camere", a afirmat Constantin Tacea, director RAM Buzău. Și veștile bune nu se opresc aici. Și în luna martie buzoienii ar putea plăti mai puțini bani. Încălzirea vremii a determinat regia să livreze agent termic nu la 60 de grade, temperatura normală, ci la puțin peste 40 de grade. "Am cuplat în a livra energie termică la valori corelate cu temperaturile exterioare, în sensul că noaptea livrăm către apartamente agent termic la temperatura de 45 de grade, iar ziua cu 42 de grade", a declarat Constantin Tacea, director RAM Buzău. 

Speranțe date de încălzirea vremii

Buzoienii se așteaptă la facturi mai mici, în contextul în care soarele și-a făcut simțită prezența și, totodată, speră că primăvara se va instala cît mai curînd. "Căldură a fost, dar ar trebui să o mai oprească. Mai la mic", a spus Daniela Moisac, abonat RAM. "A fost și mai cald afară, le-am ținut închise și am făcut economie. Dar oricum am datorii mai vechi", a precizat și Marius Dincă, abonat RAM. Reprezentanții Regiei Autonome Municipale nu au luat în calcul încă sistarea agentului termic către populație. Asta și pentru că pînă în data de 31 martie buzoienii beneficiază de ajutoarele la încălzire, întreruperea căldurii echivalînd cu limitarea drepturilor respective.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU