Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3908 > Eveniment Nr. 3908 de sambata, 28 mai 2011  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Florina Stoian, atacată de Dumitru Ene


Fostul și actualul șef al Inspectoratului Școlar se ciorovăiesc

Inspectorul general e acuzat că și-a însușit ilegal mari sume de bani

articol de: (Vali Marinescu)
Fostul și actualul șef al Inspectoratului Școlar se ciorovăiesc
 
Florina Stoian spune că Ene bate cîmpii
Documente, extrase cu fluturași de salarii și declarații-șoc ale liberalului Dumitru Ene, în conferința P.N.L. Buzău de vineri. Ținta: pedelista Florina Stoian. Motivul: liberalul e sub presiunea unui control anticorupție, după ce a fost demis de la șefia școlilor, repus în funcție și suspendat în aceeași zi, iar vineri a ieșit la contraatac. Actuala șefă a Inspectoratului Școlar este acuzată de Ene că ar încasa sume frumușele, nefondat, în calitate de expert pe termen lung pe un proiect cu finanțare mixtă-europeană și de la bugetul de stat.

Bani încasați ilegal?

Fostul șef al I.Ș.J. a prezentat, ca susținere, un răspuns la o adresă a inspectorului școlar general al municipiului București, către AMPOSDRU prin care se solicitaseră clarificări cu privire la fundamentarea drepturilor bănești aferente personalului Inspectoratului Școlar General al Municipiului București, implicat în implementarea proiectelor finanțate prin POSDRU. Dumitru Ene a încercat astfel să explice faptul că Florina Stoian ar încasa ilegal mai multe zeci de mii de lei, peste salariul de drept. Și asta, în condițiile în care salariile profesorilor au fost reduse, unele cadre didactice trebuind să se descurce chiar și cu 600 de lei. "Aici se încasează sute de milioane. Stoian și alte persoane au în dreptul numelui sume impresionante pe diverse proiecte. Consider că sînt ilegal încasate, din punctul meu de vedere și cred că este cazul ca instituții ale statului să verifice dacă aceste sume sînt date pe drept", a spus ieri Dumitru Ene. Potrivit Florinei Stoian, este vorba despre un proiect cu indicativul SOS început în august 2010, cu derulare pe o perioadă de 36 de luni în Buzău, și vizează înființarea a 10 clase de "a doua șansă" în 10 școli, cu aplicabilitate pe categorii defavorizate. În acest proiect sînt implicați 75 de profesori, cu activități în afara orelor de la clasă, iar inspectorul general figu­rea­ză cu 15 ore.

Documentul nu este valabil?

Șefa I.Ș.J. spune că, prin ceea ce a prezentat, fostul inspector general nu vrea decît să o defăimeze, să o calomnieze, cu declarații mincinoase. "Eu nu am încasat, așa cum spune dumnealui, sute de milioane pe lună. Acolo figurează sume aferente pe șase luni. Această filă din statul de plată este sustrasă din document, sînt date personale și legea  condamnă publicarea lor, este o infracțiune", a precizat Florina Stoian. Mai mult, aceasta spune că documentele pe proiect au fost verificate de un auditor extern, timp de trei săptămîni, care nu a constatat nimic în neregulă.  Cît despre adresa prezentată de Dumitru Ene, pare să nu aibă nici o legătură cu sumele pe care acesta le-a reclamat. "Astăzi (n.r.vineri ) am primit de la minister un document care precizează cum se plătesc oamenii din inspectorate și din minister care lucrează pe proiecte. Nu este valabil documentul prezentat de domnul Ene. Habar nu are ce spune. Faptul că un ­do­cument a fost sustras este o problemă", a spus Stoian.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU