Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3739 > Eveniment Nr. 3739 de joi, 4 noiembrie 2010  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Dacă mai era nevoie


Justiția confirmă marile manevre ale licitației pentru reabilitarea Muzeului Județean

Practic, sub prezidențiatul lui Victor Mocanu la Consiliul Județean, toate licitațiile sau selecțiile de oferte au fost viciate

articol de: Doru Gheorghiade
Justiția confirmă marile manevre ale licitației pentru reabilitarea Muzeului Județean
 
Banii publici rezultați din manipularea licitațiilor au ajuns în conturile unor persoane aflate în grupul de interese financiare al șefului C.J.

Justiția a confirmat, prin decizie pronunțată săptămîna trecută, că licitația organizată de Consiliul Județean pentru reabilitarea Muzeului Județean a fost viciată. Prin admiterea plîngerii depuse la Tribunalul Buzău, Secția de Contencios-Administrativ, practic, instanța a constatat că licitația cu pricina s-a desfășurat nelegal și dubios, ca de altfel, majoritatea tuturor astfel de acțiuni desfășurate sub prezidențiatul lui Victor Mocanu, actualul șef al C.J. Cu mici excepții, Mocanu a dirijat în stil devenit clasic tot ce înseamnă licitație pe bani publici, astfel încît așa numitul "parandărăt" să satisfacă interesele financiare ale cercului lui de prieteni și afaceriști.
Cireașa de pe tort...
Ani de zile, presa locală și centrală a consumat tone de cerneală dezvăluind modul în care Mocanu și apropiații săi au dirijat cheltuirea banului public aflat la dispoziția sa în calitate de șef al Consiliului Județean. Acum, o instituție a statului, altminteri, cea mai importantă din sistemul statal democratic, a confirmat dezvăluirile de presă și nu numai, legate de felul în care se dirijează și se manipulează licitațiile și achizițiile publice din C.J. Buzău. Prin hotărîrea pronunțată vineri, Tribunalul Buzău, secția de Contencios-Administrativ reliefează exact realitatea de la Consiliul Județean al lui Victor Mocanu, iar exemplul malversațiunilor puse în practică pentru denaturarea competiției pentru adjudecarea lucrărilor de reabilitare a Muzeului Județean este doar "cireașa de pe tort", ca să nu spunem "bomboana de pe colivă".
Lunga listă a trucajelor
Orice persoană de bună credință știe în ce mod s-au desfășurat ostilitățile în Consiliul Județean, atunci cînd a fost vorba despre o licitație ori o selecție de oferte. În ultima vreme, chiar salariații care au fost obligați să falsifice documente ori să trucheze licitații au rupt tăcerea și au început să dezvăluie proporțiile dezastrului. Lista poate începe cu lucrările de reabilitare a Muzeului Județean, poate continua cu a doua componentă, cea organizată pentru lucrările de conservare a operelor adăpostite de aceeași instituție. La acestea se adaugă un șir lung de alte asemenea "opere", cum ar fi: afacerea licențelor pentru transport în comun interjudețean, cea cunoscută sub denumirea "cornul și laptele", afacerile de balastări și afaltări a drumurilor județene, lungul șir de construiri de poduri și podețe. Și acesta-i numai începutul...

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU