Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3502 > Eveniment Nr. 3502 de sambata, 30 ianuarie 2010  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Instanțe supraaglomerate


Anul trecut, fiecare judecător a avut de soluționat peste 750 de cauze

articol de: (C.R.)
Numărul dosarelor intrate pe rolul instanțelor din Judecătoria Buzău a crescut cu aproape 40 la sută. Totodată, reprezentanții Judecătoriei spun că a crescut și încărcătura pe magistrat și drept urmare, a scăzut operativitatea soluționării cauzelor.   
Judecătoria Buzău are la dispoziție două săli de judecată și 15 birouri în care își desfășoară activitatea 24 de magistrați. În aceste condiții, anul trecut s-a înregistrat o creștere a numărului de dosare nou intrate pe rolul instanțelor. Tot în creștere a fost și activitatea secției penale a Judecătoriei, numărul dosarelor penale avînd o pondere de aproape 11 la sută din activitatea instituției. Cum era de așteptat, în condițiile în care au crescut solicitările, randamentul judecătorilor nu a mai fost același. În cadrul secției civile, fiecare judecător a avut de soluționat peste 750 de cauze și a participat la 34 de ședințe de judecată, în vreme ce unui judecător de la  secția penală i-au revenit la fiecare ședință, în medie, 22 de cauze. Dacă din punct de vedere cantitativ, creșterea numărului de dosare a dus la scăderea operativității, la calitate, indicatorii arată că durata medie de soluționare a dosarelor este de trei luni.  Repetatele modificări legislative dat însă peste cap socotelile magistraților. Judecătoria Buzău duce o lipsă acută de grefieri și judecători, dar și de fonduri, conside­rate vulnerabilitățile instituției.  

 

COMENTARII

TUDOR BEBE CONSTANTIN:
sint multe de corectat dar nu se vrea
sa se scurteze duratele expertizelor si sa se faca corect,sa se analizeze bine actele depuse ,sa se respecte legile de catre toate autoritatile ,sa se dea pronuntari corecte pentru a nu se mai ajunge la apeluri si recursuri si abia atunci numarul dosarelor solutionate vor scadea.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU