Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3380 > Eveniment Nr. 3380 de joi, 3 septembrie 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Așa cum era de așteptat


Alegerile au scos la iveală tot ce e mai puturos în P.S.D.

Actorii politici care se înfruntă vineri la Casa de Cultură a Sindicatelor își aruncă acuze reciproce

articol de: (D.G.)
Alegerile au scos la iveală tot ce e mai puturos în P.S.D.
 
Apropierea Conferinței Județene Extraordinare scoate la iveală cele mai mizere afaceri din P.S.D. Concurența pentru funcțiile de conducere i-au făcut pe competitori să-și arunce în față cele mai imunde acuzații. De pildă, în ziarul lui Dobrică, actualul președinte, Ion Vasile, este acuzat de relații de tot felul cu Omar Hayssam, precum și înlăturarea unor adversari din partid, în timp ce senatorul îi umple de acuzații pe contracandidații din grupul lui Boșcodeală vizavi de cheltuirea bugetului orașului, la televiziunea sa. În același context se înscrie și apariția în presă a raportului lui Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice, cu privire la afacerea Urbis Serv S.R.L. Desigur, apariția raportului lui Ciuvică nu-i deloc întîmplătoare dacă avem în vedere că pînă la Conferința Extraordinară mai sînt doar cîteva zeci de ore, timp în care cu greu mai poate fi parată o acuzație deja lansată. Așadar, valoarea documentului înaintat presei de Mugur Ciuvică rămîne în discuție atîta vreme cît autorul său nu și-a asumat public inițiativa și la televiziune, deși a avut în ultimele zile nenumărate ocazii. Adică a evitat orice altă dezbatere, lăsînd ca totul să mocnească la nivel local. Probabil, mai multe vom afla atunci cînd Camera de Conturi va da un comunicat oficial care va confirma sau infirma vinovăția primarului

Boșcodeală, disjunsă de a celorlalți.

Boșcodeală: "Așa-ziselescandaluri  nu au avut nici un miez adevărat"
Raportul lui Ciuvică, lansat pe blogul său, a creat, ieri, o serie de replici din partea celor vizați. Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, nu s-a simțit vizat de luările de poziție ale lui Ciuvică, declarînd: "Nu cred că are vreo legătură și vreo știință de administrația publică locală a municipiului Buzău. Cetățenii mă cunosc de 13 ani și cunosc bine că aceste așa-zise scandaluri nu au avut nici un miez adevărat în ele și ca urmare înclin să cred că nici de data asta nu vor învinovăți pur și simplu pentru faptul că pe blogul unui om apar astfel de lucruri. Ce știu eu este că acum o lună directorului Curții de Conturi Buzău i s-a desfăcut contractul de muncă pentru abuz în serviciu pentru că făcea astfel de rapoarte la comandă."

Ciuvică: "Este o metodă ingenioasă și foarte păguboasă"

Mugur Ciuvică spune că afacerea este ingenioasă și a văzut pentru prima dată o asemenea schemă: "Este o metodă ingenioasă și foarte păguboasă prina care se drenează banii publici către buzunare private. Am arătat această schemă pe care noi cel puțin am văzut-o pentru prima dată și am putut-o documenta. Primăria, Consiliul Local Buzău are propria firmă de construcții, acea Urbis Serv SRL.  Acest contract a fost încheiat fără licitație. Este vorba de contractul dintre Urbis și SC Mecan Construct S.A. urbis Serv nu avea dreptul să transfere contractul primit de la Primărie către o altă societate. În contract nu s-a prevăzut valoarea totală a lucrărilor  ceea ce a permis ca ulterior între Urbis Serv și Mecan Construct să se încheie un act adițional prin care suma de bani crește cu aproximativ 50 la sută. De asemenea se măresc artificial o serie de lucrări fără nici o fundamentare ajungînd ca o serie de lucrări să crească cu procente de 230 la sută. Ce mi s-a părut iarăși interesant a fost că raportul Curții de Conturi arată că dacă devizele prezentate de Mecan Construct ar fi reale , ar rezulta de exemplu că unele utilaje au lucrat într-o zi timp de 30 ore ceea ce sfidează și regulile bunului simț nu numai legile fizicii."

Dobrică: "Prețurile cele mai mici au fost ale mele"

La rîndul său, consi­lierul județean PSD Dumitru Dobrică a apreciat că este nevinovat, iar afacerea este corectă: "Urbis Serv după ce a primit aprobarea de la București putea să încheie contract direct cu Mecan Construct, dar pentru a nu crea suspiciuni asupra relației dintre Urbis Serv și Mecan Construct știind că eu sînt acționar acolo s-a trimis o invitație la 5 firme. Din cele 5 firme, trei au răspuns și au venit la această selecție de oferte. S-a ținut o selecție de oferte anunțată, cu invitații, cu confirmare de primire. Au venit trei firme printre care și eu și alte două firme puternice de profil din județul Buzău și prețurile cele mai mici în comparație cu cele practicate de Urbis Serv către Primărie au fost ale mele."Iată, așadar, că lupta din PSD a atins cote paro­xistice, iar zilele care au mai rămas vor acutiza și mai mult situația.

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU