Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3360 > Eveniment Nr. 3360 de marti, 11 august 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Printre ruine


Vila Marghiloman, loc de joacă pentru copii

Dacă Vila Albatros a mai fost cîrpăcită pe ici pe colo, vechea clădire din imediata vecinătate stă să cadă în orice moment

articol de: (I.G.)
Vila Marghiloman, loc de joacă pentru copii
 
Hîrțogăraia, birocrația și aruncarea "pisicii moarte" în curtea responsabilității instituțiilor locale poate produce victime, în curtea vechiului conac Marghiloman. Cu toate că s-au cîștigat banii europeni pentru reabilitarea integrală a Vilei Albatros, lucrurile trenează din cauza unui singur proces verbal de predare-primire, între Ministerul Culturii și administrația locală. Pînă cînd se vor gîndi cele două părți să înceapă negocierile, turla vechiului conac se poate prăbuși în orice moment peste toți cei care intră, ca la ei acasă, din cauza lipsei pazei și a gardului de protecție.

Nu a fost niciodată reabilitată

Autoritățile locale au cîștigat proiectul de finanțare europeană pentru reabilitarea renumitei Vile Albatros, din parcul Marghiloman și, potrivit surselor din Primărie, se pare că nu mai este decît un pas pînă la începerea efectivă a lucrului. Chiar dacă vila a mai suferit unele consolidări de-a lungul anilor, din cauza neintervenției la timp, în prezent se află într-o stare destul de precară. Nu același lucru se poate spune și despre vechea vilă, din spate, care riscă să se prăbușească peste oricine calcă în imediata apropiere a ei. Accesul spre cele două vile se face foarte ușor, deoarece nu mai există gard în jur, iar singurii paznici din zonă, polițiștii comunitari, nu fac nimic pentru a împie­dica pătrunderea în incintă a copiilor care se joacă printre ruine.

Birocrația poate ucide!

Vechea vilă a suferit de-a lungul vremurilor o degradare continuă, dar cel mai mult a fost afectată de cutremure, astfel turla s-a deplasat amenințător, fiind în pericol de colaps.
 "Cu toate că am cîștigat proiectul de finanțare a complexului Marghiloman, încă nu am reușit să transferăm de la Ministerul Culturii custodia acestuia, pentru a ne apuca efectiv de treabă. Mai avem de întocmit procesul verbal de predare-primire între noi și instituția menționată. Deci, orice răspuns pentru problema semnalată în acest domeniu se află la Ministerul Culturii, nu la noi", precizează viceprimarul Marcel Ciolacu.Totuși, ne întrebăm, în cazul prăbușirii turlei, cine este autorul moral al eventualului incident nefericit? Am vrut să aflăm și părerea specialiștilor din cadrul Direcției de Cultură, dar din păcate aceștia nu au fost de găsit, fiind tot timpul plecați pe teren.Să sperăm că nu se va întîmpla nimic pînă la încheierea buclucașului proces verbal și că toate lucrurile vor intra pe un făgaș firesc, cît mai curînd!

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU