Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 3270 > Eveniment Nr. 3270 de sambata, 25 aprilie 2009  
 

Supliment saptamanal de fotbal, numarul 19





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

"Binefacerile" unei șosele care traversează orașul


Autocamioanele grele dărîmă casele la pogoanele

Din cauza vibrațiilor imobilele stau să se prăbușească

articol de: C.R

De mai bine de zece ani, locuitorii orașului Pogoanele îndură un chin greu de imaginat. Sute de case s-au crăpat sau chiar s-au dărîmat din cauza mașinilor de mare tonaj care străbat orașul pe o distanță de mai bine de cinci kilometri. Oamenii spun că s-au săturat să-și tot cîrpească locuințele care se degradează pe zi ce trece, iar Primăria orașului Pogoanele nu face nimic. Pe cei cinci kilometri care străbat orașul, străzile sînt degradate și pline de gropi. Tirurile și camioanele de mare tonaj care trec prin zonă fac un zgomot infernal și, nu de puține ori, locuitorii se tem că pereții caselor ar putea să cadă peste ei.

Case distruse, din cauza trepidațiilor
Situația durează de mai bine de zece ani. Casele, chiar și cele construite de curînd, arată deplorabil din cauza vehiculelor de mare tonaj care tranzitează zona și care produc trepidații. Mulți dintre locuitori au făcut sesizări la Primărie, dar situația nu s-a schimbat cu nimic. Tirurile și camioanele, a căror greutate atinge zeci de tone, continuă să traverseze orașul, fără să ia în calcul varianta ocolitoare. Oamenii spun că sînt și vehicule care produc un zgomot atît de puternic încît au impresia că e cutremur. Bineînțeles, tirurile și camioanele care trec prin zonă distrug atît drumurile, cît și casele oamenilor. Vehiculele de mare tonaj se deplasează, de obicei, spre Constanța și sînt încărcate cu zeci de tone de balast.


Primăria n-are soluții
Florin Dumitrașcu, primarul Orașului Po­goa­nele, spune că a încercat în mai multe rînduri să ia măsuri în privința vehiculelor de mare tonaj care tranzitează zona și care sînt un real pericol, dar fără succes. "Am încercat să luăm toate măsurile legale. Am pus o restricție de circulație la intrarea în oraș, dar care nu este respectată. Pentru că nu ­există și radar, șoferii nu respectă regula. Am încercat să montăm și limitatoare de viteză, dar ni s-a spus de la Poliția Rutieră Buzău că nu este posibil, pentru că este vorba despre un drum național. Soluția este utilizarea unei linii de centură, care să ocolească orașul. De zece ani, de cînd datează această situație, mai toate casele din zonă s-au degradat. DN 2 C străbate orașul pe o lungime de cinci kilometri, iar camioanele și tirurile fie cară balast pentru autostradă, fie merg în port la Constanța", ne-a declarat primarul Florin Dumitrașcu.  

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU