Sansa Buzoiana > Arhiva > Nr. 2312 > Eveniment Nr. 2312 de joi, 23 februarie 2006  
 





Vremea in


Cotidian 8 pagini,
se distribuie GRATUIT
numai împreuna cu
Sansa Buzoiana.
Suna NON-STOP la
0338 / 401.999


www.tipogruppress.ro




Eveniment

Trenulețe de "maxi-taxi"

articol de: Mărgărit GROSU
Trenulețe de "maxi-taxi"
 

Consiliul Local Municipal va fi astăzi pichetat de sindicaliștii de la S.C. Trans Bus S.A. Buzău în frunte cu Matei Brătianu, președintele Blocului Național Sindical, chemat să le apere interesele în fața acționarului unic al societății C.L.M. Buzău. Revolta sindicaliștilor buzoieni a plecat de la bugetul propus societății în acest an, în același cuantum ca în urmă cu trei ani, insuficient, dacă avem în vedere numai starea tehnică deplorabilă a mijloacelor de transport în comun, ca să nu mai vorbim de prețurile la piesele de schimb, care au sărit de cîteva ori în această perioadă. Mai mult, sindicaliștii au intrat în posesia Proiectului de Hotărîre a C.L.M. Buzău ce se va dezbate astăzi, de concesionare a traseelor pentru transportul public de persoane, act care-i exclude de la această activitate și care înseamnă de fapt falimentul S.C. Trans Bus S.A.. La mișcarea lor sindicală sînt așteptați să se alăture și operatorii de maxi-taxi care activează în prezent pe aceste trasee, pentru că prin condițiile impuse în caietul de sarcini și aceștia vor fi eliminați din cursă, sau mai bine zis vor trage pe dreapta.

Rablele de la Trans Bus nu sînt maxi-taxi
Proiectul de Hotărîre a Consiliului Local ce va fi supus astăzi votul plenului miniparlamentului local privind concesionarea transportului public local pune pe jar atît societatea tutelată de C.L.M. Buzău , Trans Bus S.A., dar și operatorii de maxi-taxi. Trans Bus S.A., al cărui acționar unic este C.L.M. Buzău, este primul vizat prin acest proiect de hotărîre și va intra, prin validarea acestuia, pe drumul falimentului. Așa cum reiese din caietul de sarcini, în categoria celor care pot participa la licitația de concesionare a traseelor privind activitatea de transport public local sînt doar operatorii de maxi - taxi, chiar dacă în legislația în vigoare privind acest domeniu nu este prevăzut termenul de maxi-taxi. Plecînd de la acest argument, societatea Trans Bus S.A. este exclusă de la această licitație cu preselecție. Momentul scoaterii traseelor de transport public în comun coincide cu respingerea proiectului de buget  de către Consiliul de Administrație a societății, fiind considerat prea mic. De fapt, același buget acordat de trei ani la rînd care nu are menirea de a scoate societatea din pragul falimentului, ca să nu mai vorbim de o eventuală revenire.

Caietul de sarcini a fost conceput pentru o societate anume
Afacerea se pare că este destul de mare și are ca obiectiv introducerea pe piața buzoiană a unui operator din Capitală care operează în mai toate județele din țară și care are disponibil un număr de 236 de microbuze cu o capacitate de transport între 40 și 50 de mii de călători pe zi, agreat la nivelul Primăriei Buzău. Prin caietul de sarcini, primăria înlesnește practic intrarea acetuia pe piață, înlăturînd actualii operatori prin selecția propusă. Dintre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească participanții la licitația de concesionare a traseelor de transport public de persoane, cîteva nu pot fi îndeplinite cu nici un chip de actualii concesionari. În primul rînd, firmele de transport trebuie să  dețină spații de parcare pentru microbuze, de unde la plecarea în cursă să fie verificată starea tehnică a microbuzului. De asemenea, este necesar ca aceasta să dețină stații de service și inspecție periodică a mijloacelor de transport. Personal calificat pentru verificarea stării tehnice a mijloacelor de transport în comun, precum și a șoferului care pleacă în cursă.  Să dispună de dispecerat care să evidențieze numărul curselor plecate și venite la fiecare capăt de linie, o utopie pentru actualii operatori, ca să nu mai vorbim de obligativitatea salubrizării, spălării și dezinfectării mijloacelor de transport în comun. 

 

COMENTARII

Pentru acest articol nu s-a adaugat nici un comentariu inca.
Adauga un comentariu la acest articol

Presedinte:
Ion CRISTOIU
Director general:
Vlad PUFU